BRD SocGen acordă, din aprilie, credite pentru cofinanţarea investiţiilor cu sursă nerambursabilă acordată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), sub formă de ajutor de minimis, a anunţat banca. „Pentru a veni în întâmpinarea diverselor necesităţi financiare ale clienţilor care au obţinut acordul pentru ajutorul de minimis, BRD a gândit un mecanism care include credite pentru prefinanţare, co-finanţare şi linie de credit, cu structuri de cost şi garanţii avantajoase şi flexibile”, a declarat directorul executiv al departamentului de Strategie şi Marketing din cadrul BRD SocGen, Philippe Lelarge, într-un comunicat. Valoarea ajutorului de minimis nu va depăşi echivalentul în lei a 200.000 euro, pentru IMM-urile care activează în orice domeniu de activitate, respectiv 100.000 euro pentru cele din transportul rutier. (D.A.)