CEC Bank, BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Comercială Carpatica şi Bancpost sînt cele şase bănci selectate de Ministerul Agriculturii, în urma unei licitaţii, pentru acordarea de credite către agricultori. Ministerul a scos la licitaţie 760 de milioane lei către băncile comerciale, pentru acordarea de credite în condiţii avantajoase agricultorilor care fac investiţi. Oferta băncilor a vizat dobînzi reduse sau termene de graţie şi de rambursare mai mari decît cele uzuale. Cele şase bănci selecţionate au întrunit punctajul necesar fără probleme. Convenţiile între Ministerul Agriculturii şi cele şase bănci urmează să fie semnate cel tîrziu săptămîna viitoare. Banii licitaţi provin din Fondul pentru creditarea investiţiilor din agricultură, care este utilizat la acordarea de împrumuturi pentru acoperirea costurilor privind elaborarea proiectelor şi la acordarea de granturi, care pot fi accesate de producătorii agricoli, asociaţiile agricole, firmele din domeniu, precum şi de autorităţile locale. Din suma scoasă la licitaţie, cea mai mare parte, respectiv 630 de milioane de lei, reprezintă fonduri din care vor fi acordate credite pentru proiectele eligbile în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Alte 30 de milioane de lei din suma scoasă la licitaţie vor fi destinate creditării beneficiarilor Programului Operaţional pentru Pescuit (POP), în timp ce 100 de milioane de lei vor fi alocate pentru investiţii care nu sînt finanţate din fonduri UE. Acordarea de credite avantajoase va ajuta investitorii să acopere partea de cofinanţare şi va creşte gradul de absorbţie a fondurilor UE. Beneficiarii programelor de dezvoltare rurală, respectiv pescuit, pot accesa fonduri structurale pentru a acoperi o parte din cheltuielile proiectului de investiţii (de regulă jumătate din sumă), restul banilor provenind din surse proprii. Procedura este o continuare a programului \"Fermierul\", care a funcţionat similar pentru proiectele SAPARD şi la care au participat patru bănci.