Creditele, acordate în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Creditele, acordate în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii

Economie 07 Octombrie 2009 / 00:00 445 accesări

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) va solicita autorităţilor ca termenul limită de aprobare a creditelor, de pînă la 30 de zile, să curgă din momentul în care solicitanţii au depus toate documentele necesare, iar pentru împrumuturile mari, perioada să fie extinsă, afirmă preşedintele ARB, Radu Gheţea. „Peste cîteva zile vom avea o discuţie cu autorităţile, după ce acum cîteva zile am avut o întîlnire cu Ministerul de Finanţe legată de propunerea de aprobare a creditelor în maximum 30 de zile. Vom cere ca aceste 30 de zile să fie numărate din momentul în care documentele au fost aduse la bancă, în funcţie de cerinţele băncilor”, a declarat, ieri, preşedintele ARB. El a adăugat că, pentru finanţările mari, acest termen ar trebui extins, în condiţiile în care băncile din România sînt deţinute de grupuri internaţionale, deciziile privind aceste împrumuturi sînt adoptate la nivelul băncilor mamă, în cele mai multe cazuri. Astfel, termenul de 30 de zile s-ar putea să nu fie suficient. „Nu se pune problema la creditele mărunte”, a ţinut să precizeze Gheţea. În luna iulie, surse oficiale au declarat că Executivul caută o modalitate prin care să poată obliga băncile să răspundă la cererile de creditare într-un interval maxim de 30 de zile, variantele analizate fiind modificarea legislaţiei în vigoare sau adoptarea unei legi distincte, aplicabile tuturor categoriilor de solicitanţi de credite. Executivul intenţionează astfel să reducă perioada în care solicitanţii primesc un răspuns la cererile de contractare a creditelor. Autorităţile au în vedere ca băncile să fie astfel obligate să comunice decizia privind acordarea creditului în cel mult 30 zile de la înregistrarea cererii, iar dacă durata de soluţionare a cererii necesită mai mult de 30 zile, răspunsul să fie comunicat într-un interval mai lung, termen care va fi stabilit de Guvern, cu condiţia ca solicitantul să fie anunţat în scris despre acest lucru în 30 de zile. Propunerile urmau să fie discutate cu Banca Naţională a României, Ministerul pentru IMM şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Taguri articol


12