Undeva prin vară, Ministerul Finanţelor a prevăzut un plafon de 500 milioane de lei de împrumuturi pentru autorităţile locale, pentru achitarea arieratelor. Văzând cu ce probleme se confruntă autorităţile, ministerul a suplimentat plafonul la 680 milioane lei, apoi la 800 milioane lei. Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat, ieri, că suma care va fi alocată anul viitor autorităţilor locale pentru creditare, de cel puţin 800 milioane de lei, cât a fost plafonul maxim în 2013, va fi destinată investiţiilor şi cofinanţărilor pentru programele europene, şi nu pentru arierate. El a arătat că plafonul va fi probabil împărţit, după discuţii cu Ministerul Finanţelor, pe categorii de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv o parte importantă pentru municipii, una pentru judeţe şi alta pentru zona rurală. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, consideră că plafonul de împrumuturi pentru autorităţile locale ar trebui să fie mai relaxat, astfel încât primăriile să fie tratate distinct, iar cele care au forţă şi se pot dezvolta să nu fie supuse aceloraşi restricţii precum cele care au probleme.