Banca Comercială Română (BCR) a epuizat deja plafonul suplimentar obţinut pentru programul „Prima Casă“, după realocarea sumelor neutilizate la achiziţia de locuinţe construite de ANL, aprobând, în aproape două săptămâni, circa 1.000 de credite noi, în valoare de 136 milioane lei. Astfel, banca a ajuns la 4.700 de credite date în „Prima Casă 6“, toate în lei, iar de la începtul programului până în prezent a acordat 36.000 de împrumuturi, de peste șase miliarde lei. Persoanele care doresc să cumpere locuinţe prin programul „Prima Casă“ au la dispoziţie un buget total de 710 milioane lei, în urma realocării banilor neutilizaţi la achiziţia locuinţelor ANL către toate tipurile de case, fondurile fiind suficiente până la sfârşitul anului pentru toate solicitările, potrivit Fondului de Garantare.