Creditul neguvernamental în România a continuat să scadă în termeni nominali în decembrie, cu 0,5% faţă de noiembrie 2009, când a reînceput să se diminueze după trei luni consecutive de creştere, atât pe seama contracţiei soldului împrumuturilor în valută, cât şi a celor în lei. Din datele BNR reiese că soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit era de 199,88 miliarde lei la finalul lui decembrie, în scădere cu 0,5%, respectiv cu 0,8% în termeni reali - faţă de noiembrie 2009, în condiţiile în care creditul în lei a scăzut în acest interval cu 0,3%, respectiv 0,6% în termeni reali, iar creditul în valută exprimat în lei a scăzut cu 0,6%. Exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,4%. Soldul creditelor în lei şi-a inversat tendinţa în decembrie, înregistrând o scădere de 0,3% în termeni nominali faţă de luna precedentă, până la 79,71 miliarde lei (18,85 miliarde euro). În noiembrie faţă de octombrie, creditul în lei crescuse deja cu 0,2%. Faţă de finalul lui decembrie 2008, declinul creditului în moneda naţională a fost de 4,7%. Volumul creditelor în lei acordate populaţiei a continuat să scadă, cu 5,2% în intervalul decembrie 2008 - decembrie 2009, până la 38,81 miliarde lei. Faţă de noiembrie 2009, scăderea pe acest segment a fost de 0,5%. Pe segmentul pentru populaţie, creditul în valută s-a diminuat cu 0,3% în decembrie faţă de noiembrie, la 61,41 miliarde lei, în timp ce, pe partea pentru firme, declinul lunar a fost de 1%, până la 58,76 miliarde lei. În schimb, creditul guvernamental, însemnând cel al administraţiei centrale, administraţiilor locale şi administraţiilor sistemelor de asigurări sociale, a scăzut în decembrie cu 1,1%, până la 46,82 miliarde lei, şi rămâne în creştere, de peste două ori, comparativ cu finalul lui 2008.