Animalele care au creierele mari au un risc de extincţie mai scăzut iar oamenii de ştiinţă cred că acest lucru se datorează inteligenţei avansate care le permite să îşi adapteze comportamentul la condiţii noi. Descoperirile făcute de specialiştii Universităţii Stanford vor ajuta la crearea unui mod de ordonare a eforturilor viitoare de conservare a speciilor pe cale de dispariţie, în funcţie de prioritate.

Mărimea creierului raportată la cea a corpului dă naştere unei curbe ordonate. Cu toate acestea, unele specii de animale au creiere mai mici sau mai mari decât arată curba şi, de regulă, animalele cu un creier mare într-un corp mic sunt foarte inteligente. Cercetătorii americani au analizat deviaţia înregistrată de mamifere şi soarta lor de-a lungul timpului. Animalele au fost organizate în două grupuri: paleo şi moderne. Grupul paleo conţinea 229 specii dintre care jumătate sunt deja dispărute. Grupul modern conţinea 147 de specii de mamifere nord-americane aparţinând a şase ordine diferite. Analiza fiecărui grup a produs rezultate similare: exemplarele care cântăreau sub zece kilograme şi care deţineau creiere mari în comparaţie cu dimensiunile corpului aveau un risc mai scăzut de extincţie sau de a trece pe lista celor pe cale de dispariţie. În cazul speciilor de peste zece kilograme, avantajul de a avea un creier mare este eclipsat de dimensiunile corpului. Speciile mari tind să se reproducă mai târziu, să aibă mai puţini urmaşi şi să aibă o nevoie mai mare de resurse şi de un teritoriu mai vast. Mai mult, acestea devin fie duşmanii omului, fie hrana acestuia, ceea ce înseamnă că speciile în cauză tind să fie vânate de oameni. Animalele de mici dimensiuni dar care au creierele mari se adaptează mai uşor la schimbări, comparativ cu restul. Această flexibilitate comportamentală le ajută să supravieţuiască până când se produc schimbările genetice de adaptare la mediu.

Şi alte investigaţii cu privire la legătura dintre trăsăturile particulare şi riscul de extincţie au descoperit că variaţiile referitoare la dimensiunile corpului, dietă, densitatea populaţiei, durata de viaţă sau dezvoltare au legătură cu riscul de dispariţie a speciei.