27 Noiembrie 2024, 14:18
Cremele și gelurile de corp parfumate reprezintă o alternativă bună la parfumurile în sticlă, susține Asociația Distribuitorilor de Cosmetice din Germania (VKE). Spre deosebire de parfumurile în sticlă, explică specialiștii chestionați de VKe, cremele au între 5 și 15 procente de parfum și, de obicei, nu conțin alcool, ceea ce le face mai potrivite pentru tipurile de piele sensibilă. Potrivit VKE, care monitorizează noile tendințe pe piața de cosmetice, cremele parfumate au și avantajul de a fi mai practice pentru călătorii, deoarece este mai puțin probabil să fie vărsate în valiză.