Crengile copacilor acoperă semnele de circulație. Ce fac autoritățile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Crengile copacilor acoperă semnele de circulație. Ce fac autoritățile

Administrație 04 August 2016 / 18:26 724 accesări
Pe strada Dragoslavele, în zona complexului comercial de pe strada Unirii, semnele de circulație sunt acoperite de crengile copacilor din zonă

Pe strada Dragoslavele, în zona complexului comercial de pe strada Unirii, semnele de circulație sunt acoperite de crengile copacilor din zonă

Nu a venit încă vremea toaletării copacilor din oraș. Totuși, pe unele străzi ale Constanței, echipele de lucru ale Serviciului de Spații Verzi (SSV) din cadrul Primăriei Constanța toaletează anumiți copaci. De ce? Potrivit șefului SSV Constanța, George Coman, sunt tăiate doar crengile care acoperă semnele de circulație și îi încurcă pe șoferi. „În ultima vreme, am primit mai multe sesizări de la locuitorii care s-au plâns că unii copaci au crescut haotic și au ajuns să acopere semnele de circulație. Până acum am acționat la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Bibescu Vodă și la intersecția străzii Răsuri cu strada Portiței. În perioada următoare vom acționa și în alte zone, în funcție de solicitări”, a declarat Coman. De asemenea, un constănțean ne-a semnalat la redacție că și pe strada Dragoslavele, în apropierea complexului comercial de pe strada Unirii, semnele de circulație sunt acoperite de crengile copacilor din zonă. Seful SSV ne-a declarat că o echipă va interveni și în zona respectivă. Atenție, copacii vor fi toaletați doar acolo unde sunt acoperite semnele de circulație.



12