O mare problemă atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural, este lipsa creşelor. După ce au stat un an sau doi în concediu de creştere a copilului, părinţii se gândesc unde să-şi lase copilul pentru câteva ore în fiecare zi pentru a putea merge la serviciu. Dacă în oraşe există creşe (ce-i drept, destul de puţine), în mediul rural astfel de instituţii se găsesc destul de rar. În ultimii ani, primarii au primit din ce în ce mai multe solicitări pentru înfiinţarea de creşe, iar unii dintre ei încearcă să le amenajeze în clădiri deja existente sau să le construiască. După ce a primit mai bine de 70 de cereri de la părinţi, primarul comunei Agigea, Cristian Cîrjaliu, a găsit o soluţie pentru ca cei mici să fie îngrijiţi, iar părinţii să poată merge la serviciu. Într-o clădire care servea până anul acesta drept grădiniţă, administraţia locală va amenaja o creşă cu program prelungit. Lucrările de reabilitare a clădirii au început în luna august şi, potrivit afirmaţiilor primarului, urmează a se finaliza în maximum şase luni. „Investiţia se realizează cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, care ne-a alocat banii necesari. Am apelat la această soluţie din cauza reducerilor bugetare pe care le-a practicat Guvernul Boc, care ne-au creat un deficit bugetar de 2,5 milioane de lei“, a declarat Cîrjaliu. Clădirea va fi extinsă în aşa fel încât vor fi amenajate şase săli, unde vor putea fi primiţi 60 de copii împărţiţi în trei grupe. Pentru reabilitarea clădirii şi pentru dotarea unităţii au fost alocaţi 900 mii lei.