LOCURI DISPONIBILE Veşti bune pentru părinţii care vor să-şi înscrie copiii într-una din cele cinci creşe de stat din Constanţa. Conducerea Serviciului Public de Administrare Creşe (SPAC) din cadrul Primăriei Constanţa a anunţat că pentru perioada lui 2013 nu mai există liste lungi de aşteptare aşa cum se întâmpla în anii anteriori, când pur şi simplu era bătaie pe locurile disponibile la stat. Motivul? Sunt părinţi care preferă să-şi lipsească copiii de un an de creşă şi aleg să îi ducă la grădiniţă, în ciuda faptului că preşcolarii nu au împlinit trei ani. De regulă se preferă unităţile private, în detrimentul celor de stat, chiar dacă costurile sunt mai mari. Directorul general al Serviciului, Cezara Dima, a declarat că, la finele anului trecut, zeci de părinţi şi-au luat copiii, care nu împliniseră nici doi ani şi jumătate, din creşe şi i-au dus la grădiniţă. „Către finele anului trecut s-au eliberat 40 de locuri în creşe care s-au ocupat din cererile depuse în anii trecuţi. Creşele vor ajunge pe minus din cauza acestei situaţii, însă partea bună este că nu vom mai avea grupe formate din aşa mulţi copii. Din punctul meu de vedere, părinţii au făcut o mare greşeală pentru că copiii sunt prea mici pentru activităţile dintr-o grădiniţă”, a declarat directorul SPAC. Mai mult decât atât, ea spune că au fost copii plecaţi din creşă care încă foloseau pampers iar educatoarele de la grădiniţă au o grijă în plus din acest punct de vedere. Cel mai probabil, „migraţia” copiilor de doi ani spre creşe va continua şi în acest an şi se vor elibera şi mai multe locuri din creşele de stat.
ÎNSCRIEREA LA CREŞĂ, ÎN MAI Au fost ani la rând în care cererile întocmite de părinţii doritori să-şi înscrie copiii în creşele de stat ajungeau chiar şi la 600. În fiecare an, ele depăşeau cele 400 de locuri disponibile în cele cinci creşe. Cezara Dima speră că de acum înainte nu vor mai fi liste de aşteptare atât de lungi. Directorul SPAC invită tinerii părinţi să vină, în mai, la sediul Serviciului şi să depună o cerere de înscriere în una din unităţile preşcolare de stat.