Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Constanţa se află în plină campanie de popularizare a reglementărilor intrate în vigoare în această vară privind necesitatea obţinerii cotelor de lapte de către crescătorii de animale care vor să comercializeze laptele pe piaţa liberă. “Mulţi au înţeles că obţinerea acestor cote îi obligă la anumite taxe, lucru care nu este adevărat. Aceste cote se solicită în conformitate cu legislaţia europeană, iar crescătorii de animale trebuie să înţeleagă că nu pot comercializa lapte fără această formalitate. Sancţiunile vor fi foarte mari atît pentru cei care comercializează lactate fără acest document, precum şi pentru cei care nu îşi lucrează terenurile şi, în acest fel se creează adevărate crescătorii de buruieni şi alte plante din categoria celor dăunătoare”, a declarat directorul DADR Constanţa, Ghorghe Albu. El a mai spus că legislaţia Uniunii Europene este foarte complexă, iar timpul rămas la dispoziţia României pentru introducerea noilor reglementări este foarte scurt. “Avem mari probleme în judeţ pentru că oamenii sînt bătrîni, nu înţeleg necesitatea introducerii acestor noi măsuri şi, bineînţeles că trebuie să o spunem, în mediul rural locuitorii sînt foarte săraci. Trebuie să înţeleagă că odată cu intrarea României în UE se vor putea accesa multe programe, pe fonduri structurale menite să ridice calitatea vieţii la sate”, a mai spus Albu.
El a exemplificat cu programul “Leader” unde 22,5% din fonduri sînt destinate dezvoltării comunităţilor rurale. “Europa se gîndeşte la sărăcia din mediul rural, iar din sumele alocate impune ca aproape jumătate să fie alocate pentru ferme de creştere a animalelor, unităţi de procesare a produselor, folosirea de noi tehnologii, consolidarea terenurilor”, a precizat Gheorghe Albu. De asemenea, există programe pentru menţinerea populaţiei în zonele rurale, mai ales în zonele muntoase şi cele defavorizate. “Dacă pînă acum am avut fonduri de preaderare, acele programe SAPARD, din 2007 UE ne dă voie să investim fondurile structurale plecînd de la nevoile comunităţii locale şi de aceea trebuie înfiinţate atît parteneriate publice-private, cît şi Grupurile de Acţiune Locală (GAL) care trebuie să aibă minim 10.000 de locuitori. Deci, se pune problema asocierii unor comune mai mici pentru a-şi promova interesul comun. Posibilităţi există, dar noi ne lovim încă de refuzul crescătorilor de a solicita cota de lapte, acţiune care trebuie finalizată la 1 noiembrie. În două luni, de cînd a intrat prevederea în vigoare, pe raza judeţului avem 2.000 de cereri, deşi avem înregistraţi 10.000 de crescători de animale. Dacă în două luni am realizat 20%, nu ştiu cum într-o lună vom reuşi să îi convingem şi pe ceilalţi 80% să se conformeze actului normativ”, a mai spus Gheorghe Albu.