Fermierii care doresc să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) sunt așteptați, începând cu săptămâna viitoare, să își ridice adeverințele necesare, a anunțat APIA. Este vorba de beneficiarii Măsurii 215 - Plăți privind bunăstarea animalelor - pachet b - păsări. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie. De asemenea, toate convenţiile încheiate între APIA, bancă şi Fondul de Garantare vor fi postate pe site-ul APIA (www.apia.org.ro). Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă prin care confirmă faptul că solicitantul a depus cerere de plată pentru Măsura 215 între 16 octombrie și 15 noiembrie 2013, aferentă anului II de angajament, precum și suma în euro reprezentând valoarea cererii de plată minus valoarea adeverințelor emise anterior, aferente anului II de angajament.
În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiare bancare și nebancare și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate prin APIA, banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%. Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, banca trebuie să facă dovada că în perioada 2008 - 2012 a acordat credite beneficiarilor axei I - Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier, axei III - Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale și axei IV Leader din Programul Naţional de Dezvolare Rurală 2007 - 2013.