ÎN CONSTANŢA Creşele din Constanţa s-au umplut de copii crescuţi de mame singure. Şeful Serviciului Public de Administrare Creşe (SPAC) din cadrul Primăriei Constanţa, Cezara Dima, a declarat că, în acest an, a crescut numărul divorţurilor, situaţie constatată în urma solicitărilor de la mamele care trebuie să-şi crească singure copilul. „Divorţurile au ajuns la ordinea zilei şi se simte asta şi în activitatea noastră. În 2011, avem peste 200 cereri de la de mame singure care vor să-şi aducă copilul la creşă. În mod normal, ele au prioritate, pentru că singure nu au posibilitatea şi să muncească, şi să-şi crească copilul. Dacă ele nu merg la serviciu, nu-şi pot creşte copilul, asta e clar! Aici trebuie să intervenim noi, însă nu le putem ajuta pe toate pentru că numărul e prea mare pentru locurile disponibile din creşe. Noi vrem să ajutăm pe toată lumea, însă nu avem cum. Deja avem un număr mare de copii în grupele pe care le avem, de la 20 până la 27 şi este practic imposibil”, a declarat şeful serviciului.
RAPORT EUROPEAN În România, situaţia mamelor singure se numără printre ultimele preocupări ale guvernanţilor. Ei preferă să ia de la gura bebeluşilor, tăind din raţia de lapte praf acordată prin lege şi, prin modificările normative aplicate deja de la începutul lui 2011, le trimite pe mame mai devreme la serviciu. În schimb, se gândesc oficialii europeni la mamele rămase singure. Parlamentul European (PE) a adoptat pe 29 septembrie un raport în care atrage atenţia statelor membre ale UE că mamele singure reprezintă o categorie demografică deseori neglijată şi propune o serie de măsuri pentru sprijinirea acestei categorii sociale. În prezent, 5% din femeile din Europa sunt mame singure. Statisticile arată că, în întreaga Uniune, mamele singure au un nivel de studii inferior mamelor căsătorite. Raportul arată că şansele unei tinere mame singure, fără calificare, de a găsi un loc de muncă care nu necesită studii sunt foarte mici iar dacă se găsesc posturi disponibile sunt numai cu fracţiune de normă şi prost plătite.
ÎN ROMÂNIA, 1,7% MAME SINGURE Un studiu Eurostat efectuat la nivelul statelor membre UE dat publicităţii la începutul anului releva că în România proporţia numărul mamelor singure cu copii ajunge la 1,7% iar al femeilor rămase singure în urma unui divorţ ajunge la 13,2%. În schimb, proporţia de bărbaţi cu copii care trăiesc singuri este de sub 1% în toate statele UE. Acelaşi studiu relevă că din cele 200 de milioane de gospodării private din UE, 17% sunt deţinute de femei singure fără copii, 13% de bărbaţi singuri fără copii, 4% de mame singure, iar 0,5% de taţi singuri.