Creșele au mare nevoie de specialiști. Ce cursuri trebuie să urmați

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Constanța

Creșele au mare nevoie de specialiști. Ce cursuri trebuie să urmați

Educație 13 Aprilie 2016 / 15:28 15685 accesări

Și în acest an este criză de personal în creșele constănțene! Serviciul Public de Administrare Creșe din cadrul Primăriei Constanța are nevoie de 15 educatori puericultori care să desfășoare activități educaționale cu cei aproximativ 400 de copii din cele 5 creșe de stat, potrivit directorului Serviciului, Cezara Popescu. Un educator are grijă, împreună cu un cadru medical și o îngrijitoare, de o grupă de copii (20 de persoane). ”Activitatea sa (a educatorului puericultor - n.r.) este o îmbinare între asistență medicală și educație. Îi ajută pe copii să își formeze deprinderile, lucrează cu ei, îi îndrumă, aduce la cunoștință părinților care e nivelul de dezvoltare a copiilor, întocmește fișele individuale, le supraveghează somnul, dar îi ajută și la hrănit și îmbrăcat”, a spus Popescu. Dacă până acum cei care voiau să lucreze ca educator în învățământul antepreșcolar nu puteau fi școlarizați la Constanța, începând din acest an ei pot urma cursuri în domeniu. Acest lucru se întâmplă pentru prima dată din 2003. ”Ne trebuie neapărat educatori puericultori, conform noii metodologii. Anul acesta va veni de la Timișoara personal calificat care să desfășoare aceste cursuri și să îi formeze pe constănțeni. Cursurile vor începe atunci când sunt 25 de persoane înscrise”, a precizat, pentru ”Telegraf”, Cezara Popescu. Potrivit ei, concursul pentru posturile vacante va avea loc cel mai probabil în luna iunie, însă doritorii nu se pot prezenta decât dacă urmează cursurile specifice. ”La cursuri se pot înscrie absolvenți de liceu, școală postliceală, dar și cei care urmat studii universitare”, a adăugat șeful Serviciului Public de Administrare Creșe din cadrul Primăriei Constanța. Cei care doresc să urmeze cursurile de educator puericultor pot obține relații suplimentare la sediul Serviciului Public Administrare Creșe din Constanța, situat pe Aleea Mălinului nr. 4. Reprezentanții Serviciului spun că între 18 și 22 aprilie va avea loc în creșele constănțene ”Săptămâna porților deschise”, ocazie cu care părinții care doresc să își înscrie copilul la creșă pot vizita unitățile de învățământ antepreșcolar din Constanța.



12