În şedinţa de Guvern de astăzi va fi prezentată propunerea de majorare a alocaţiei de stat pentru copiii de peste doi ani. Potrivit ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES), Paul Păcuraru, majorarea este prevăzută de la 1 ianuarie 2008 şi va creşte, de la 25 la 32 de lei, adică cu 28%. Măsura a fost luată în sensul respectării programului de guvernare care prevede creşterea alocaţiei de stat pentru copii pînă la zece euro. Păcuraru a precizat că de această majorare ar urma să beneficieze aprox. 4,6 milioane de copii. În 2008, pentru alocaţiile de stat pentru copii vor fi cheltuiţi 1.766,4 milioane de lei, cu 384, 4 milioane mai mult decît în acest an, a mai declarat ministrul Muncii. Totodată, proiectul are în vedere ca toate alocaţiile să fie preluate în plată de MMFES. La începutul lunii iunie, Păcuraru anunţa că, printre priorităţile Ministerului Muncii, se află şi majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 25 de lei pe lună la 10 euro, pînă la sfîrşitul anului 2008.