Anul trecut, cuantumul pentru fermele ecologice a fost mărit pe fondul numărului mic de fermieri interesaţi să intre în sistemul ecologic. Deşi agricultorii români nu sunt interesaţi să producă ecologic, de la anul va exista o majorare a subvenţiei în acest sector. Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, ieri, că sectorul de agricultură ecologică va fi sprijinit prin noua Politică Agricolă Comună, unde va exista o majorare a subvenţiei de la trei, la patru milioane de euro. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte majorările provocate de creşterea preţului la energie pentru agricultură, Tabără e de părere că celelalte subvenţii acordate în sector vor compensa scumpirile. “Agricultorii vor primi în continuare subvenţia la motorină la nivelul maxim acceptat de UE”, a spus ministrul Agriculturii. Pentru prima dată în România, la Salonului Eco – Agricultură, din cadrul târgului Indagra, vor expune, alături de producători români de produse ecologice, şi producători străini. În prezent, pe piaţa bio din România, cu o valoare de aproximativ zece milioane de euro, există peste 4.500 de operatori care practică agricultura ecologică, comparativ cu 2.900 câţi erau în 2009. Suprafaţa cultivată bio a crescut în 2010 la 260.000 hectare, în comparaţie cu 2009, când erau 240.000 hectare.