Compania Loteria Română va creşte, de la 1 august, valoarea premiului la categoria IV-a a extragerii Loto 6/49 de la 4,5 lei la 10 lei, estimând că va acorda în fiecare lună peste 100.000 de câştiguri a câte 10 lei, la această categorie, potrivit unui comunicat al companiei. \"În cele două luni care au trecut de la introducerea celei de-a IV-a categorii la Loto 6/49 (cu trei numere câştigătoare, n.r.), Loteria Română a acordat în total 216.802 premii la toate categoriile de câştiguri ale acestui joc, din care 205.196 premii numai la categoria a IV-a. Se estimează că, începând cu tragerea din data de 1 august, Loteria Română va acorda, în fiecare lună, la categoria a IV-a a jocului Loto 6/49, peste 100.000 de câştiguri a câte 10 lei\", se arată în comunicat. Astfel, de la introducerea celei de-a patra categorii (la 2 mai 2010), numărul de premii acordate la cel mai popular joc al Loteriei Române a crescut de aproximativ 19 ori, mai informează compania. Jocul Loto 6/49 este cel mai cunoscut produs loteristic. În anul 2009, pentru cele 77 de trageri organizate pentru jocul Loto 6/49 s-au vândut aproximativ 42 de milioane de bilete, reprezentând aproximativ 100,8 milioane de variante jucate.