Creşterea economică va oscila în jurul a 0% în 2011, însă aceasta ar putea fi afectată de un eventual derapaj fiscal, a declarat consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Lucian Croitoru. „Prognoza pe 2011 pentru România privind creşterea economică în cele mai multe şi oficiale statistici este între 1,6% şi 2%, chiar şi instituţiile străine cred acest lucru. Eu consider însă că, în 2011, creşterea economică va oscila în jurul lui 0%. Nu este o veste rea, este bună, nu va fi -2%, va fi în jurul lui 0%, care poate fi şi pozitivă”, a spus Croitoru. Acesta consideră că industria prelucrătoare îşi va continua rolul de motor al creşterii economiei, însă celelalte sectoare nu au aceleaşi perspective. Croitoru a spus că există riscul ca România să derapeze fiscal în următoarea perioadă pentru că nivelul ajutoarelor sociale este foarte mare în raport cu posibilităţile economiei, iar în sectorul public ocuparea este încă destul de mare.