Creştere economică şi victorii strălucitoare pentru China

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Creştere economică şi victorii strălucitoare pentru China

Externe 06 Martie 2013 / 00:00 347 accesări

Wen Jiabao, care urmează să îi cedeze locul lui Li Keqiang, şi-a luat adio de la scena politică, ieri, deschizând lucrările Parlamentului într-o notă optimistă, promiţând Chinei o creştere de 7,5% în 2013 şi lăsând în urma sa ”victorii strălucitoare”, în pofida unei corupţii endemice. În faţa unui număr de aproximativ 3.000 de delegaţi la Adunarea Naţională Populară (ANP, Parlament), reuniţi în Palatul Poporului, la Beijing, premierul chinez a prezentat tradiţionalul raport de activitate al Guvernului, un document de 32 de pagini, ce conţine bilanţul ”perioadei excepţionale a ultimului cincinal” şi ce trasează perspectivele celei de a doua economii mondiale.

Sesiunea anuală a ANP urmează să aprobe, anul acesta, noua conducere aleasă la Congresul al XVIII-lea al Partidului Comunist Chinez (PCC), în noiembrie. Xi Jinping, în vârstă de 59 de ani, noul secretar general al partidului, urmează să fie desemnat în mod oficial preşedintele Republicii, în locul lui Hu Jintao, iar Li Keqiang, în vârstă de 57 de ani, îl va înlocui pe Wen Jiabao la conducerea Guvernului. Acest nou tandem urmează să conducă destinele Chinei, în principiu, în următorii zece ani. În discursul său de aproape două ore, Wen Jiabao a stabilit un obiectiv de creştere de 7,5% pentru 2013. Creşterea bugetului apărării va fi de 10,7%, în contextul în care inflaţia ar urma să atingă 3,5%, potrivit raportului său, care preconizează o ”politică monetară prudentă”. Creşterea economică chineză a înregistrat o diminuare, anul trecut, atingând 7,8%, cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii 13 ani. Însă această nouă şi importantă creştere a cheltuielilor militare chineze este susceptibilă să alimenteze îngrijorări cu privire la ambiţiile Beijingului, care recuperează întârzierea înregistrată pe plan militar faţă de Washington, dotându-se cu armament tot mai sofisticat. Tokyo şi Beijing sunt implicate într-un conflict cu privire la un arhipelag nelocuit, în Marea Chinei de Est. Acest conflict s-a amplificat în septembrie 2012, în urma naţionalizării de către Japonia a unei părţi a acestor insule.

Prioritatea numărul unu a noii conduceri, lupta împotriva unei corupţii enedemice în cadrul partidului unic şi statului, a făcut doar obiectul unei discrete proclamări de intenţie în discursul lui Wen Jiabao. Familia premierului a făcut, anul trecut, obiectul unor dezvăluiri din partea ”New York Times”, care a evaluat averea acesteia la 2,2 miliarde de dolari în 2007. Ziarul nu a identificat, însă, deturnări de fonduri din partea lui Wen Jabao. Wen Jiabao a lăudat succese chineze înregistrate în ultimii ani, ca de exemplu ”progrese importante în domeniul astronautic, explorării lunare, scufundarea la mare adâncime, sistemul de navigare Beidou, lansarea unui supercalculator, a unui portavion şi a TGV-urilor, alături de organizarea Jocurilor Olimpice la Beijing, în 2008”. Premierul în exerciţiu oferă, de asemenea, detalii despre contradicţiile cu care se confruntă China, cea dintre dezvoltarea economică, mediu şi resurse naturale care, a relevat el, se exacerbează. Niveluri majore de poluare atinse în oraşe chineze mari reprezintă unul dintre cele mai importante subiecte de nemulţumire în rândul populaţiei.

Lucrările ANP urmează să se încheie la 17 martie. Succesorul lui Wen Jiabao, Li Keqiang, urmează să suţină o conferinţă de presă.



12