Restanţele populaţiei la creditele în euro şi franci elveţieni au urcat mult mai rapid în ianuarie faţă de ritmul înregistrat pe parcursul anului 2009, în timp ce totalul întârzierilor la plată mai mari de 30 de zile a avansat cu 14,7% faţă de decembrie, la 3,26 miliarde lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). După o creştere lunară a restanţelor la creditele în euro de sub 100 de milioane de lei în 2009, în prima lună din acest an, întârzierile la plată mai mari de 30 de zile pe această categorie de împrumuturi au avut cea mai amplă creştere, cu 155 de milioane lei, la 1,02 miliarde lei. Datele statistice arată în ianuarie o majorare a restanţelor mult peste media anului anterior la categoria împrumuturilor acordate în alte monede, care sunt denominate în cea mai mare măsură în franci elveţieni. Sumele întârziate la plată peste 30 de zile aproape s-au dublat, de la 133 de milioane lei în decembrie, la 250 milioane lei. Restanţele la împrumuturile în lei se menţin pe prima poziţie, cu un volum de 1,97 miliarde lei, cu 147 milioane lei peste nivelul de la finele anului trecut. Numărul restanţierilor nu a avansat semnificativ, fiind înregistraţi 1.041.649 clienţi cu întârzieri la plată, cu 28.279 mai mulţi decât în decembrie, dar suma medie a noilor restanţieri este substanţial mai ridicată, undeva la 14.800 lei/client. În aceste condiţii, restanţa medie pe total a urcat de la 2.804 lei/împrumutat la 3.130 lei/împrumutat. Majoritatea restanţelor reprezintă întârzieri mai mari de 90 de zile, cu un total de 2,44 miliarde lei, faţă de 2,19 miliarde lei în decembrie.