Inflaţia este o boală extrem de perfidă care poate să apară sub „n“ forme, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu - „Evoluția prețurilor este volatilă, iar cauza nu este politica monetară. Partea cea mai impredictibilă la noi, la ...
Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele zece luni cu un deficit de 20,9 miliarde lei (4,49 miliarde euro), 2,2% din Produsul Intern Brut (PIB), de peste trei ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut ...
Preşedintele Donald Trump a sugerat că ar putea impune tarife de 10% pe iPhone-urile şi laptopurile importate din China, în cadrul unui interviu cu Wall Street Journal publicat luni, informează Mediafax. De asemenea, el a zis că este „puţin probabil” să întârzie o creştere a ...
Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,22%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR), conform news.ro. Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se ...
Peste 800.000 de persoane suferă de diabet în România, iar programul naţional legat de această afecţiune, care a demarat în luna octombrie, va funcţiona mult mai bine în 2019, a afirmat joi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a arătat că se constată o creştere a incidenţei ...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,6635 lei/euro, în urcare cu 0,10% faţă de nivelul atins miercuri. Miercuri, euro a scăzut la 4,6590 lei, scrie News.ro. Joi, dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la ...
Euro își continuă creșterea - arată cursul oficial lansat de BNR. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,6640 lei/euro, în creştere cu 0,02% faţă de nivelul atins luni. Luni, euro a scăzut la 4,6612 lei, scrie News.ro. Marţi, dolarul ...
Economia României ar urma să urce cu 4,2% în acest an și cu 3,6% în 2019, potrivit prognozelor publicate joi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Instituția şi-a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei româneşti, cu 0,4 puncte ...
Peste 1.000 de români au depus, până la 30 octombrie, o cerere de conciliere cu banca sau IFN-ul la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), informează instituţia. Anul trecut, doar 505 consumatori s-au adresat CSALB. Așadar, în 2018, numărul va fi mai ...
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în septembrie cu 1,1%, faţă de august, până la 247,652 miliarde lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Creditul în lei s-a majorat cu 1,2%, iar creditul în valută exprimat în lei ...
Majorarea salariilor în sectorul bugetar este o măsură populistă, nejustificată, care dă încă o lovitură mediului de afaceri, a declarat, luni secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, citat de agerpres.ro - „Măririle nu le ...
O veste neaşteptată vine de la ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu. Potrivit acesteia, Guvernul a anunţat creşterea în avans a salariului minim pe economie de la 1 noiembrie, de la un salariu minim brut actual de 1.900 de lei până la 2.080 de lei salariu minim brut ...
Creşterea de vineri a indicelui ROBOR vine înaintea anunţului de luni al Băncii Naţionale a României (BNR) referitor la organizarea de operaţiuni de piaţă, existând temeri că banca centrală nu va mai injecta lichiditate, apreciază economistul-şef al ING Bank România, Ciprian Dascălu ...
Salariul minim crește de la 1 ianuarie 2019. Majorarea în sumă brută este de 150 lei, însă, după plata tuturor contribuțiilor, în buzunarul oamenilor rămân doar 87 lei. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, spune că este luat în calcul scenariul ca salariul minim brut pe ...
Un ultim bilanţ pozitiv, dacă putem spune aşa, al Marii Britanii înainte de Brexit, arată numai lapte şi miere. Adică: cel mai rapid ritm de creştere al salariilor din ultimul deceniu, nivel ridicat record al numărului angajaţilor şi o rată a rata şomajului la cel mai redus nivel din ...
Acţiunile Băncii Transilvania, BRD Groupe Societe Generale şi SIF Oltenia au fost cele mai tranzacţionate, în perioada 8 - 12 octombrie, într-o piaţă în creştere cu 18,5% faţă de prima săptămână a lunii. Conform datelor statistice publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti ...