Creşterea canabisului e ilegală, vânzarea seminţelor, NU!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Paradox

Creşterea canabisului e ilegală, vânzarea seminţelor, NU!

Eveniment 12 Martie 2013 / 00:00 3935 accesări

Săptămâna trecută, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa descopereau, în incinta unei ferme din localitatea Dorobanţu, o cultură de canabis. Oamenii legii au ridicat nu mai puţin de 498 de ghivece în care erau cultivate plantele, găsind, de asemenea, sisteme de ventilaţie, echipamente de iluminare, de control al PH-ului apei şi de umidificare. Nu a fost prima captură de acest gen, nu va fi cu siguranţă nici ultima. Şi asta mai ales în condiţiile în care accesul la “ingredientele” vitale pentru o astfel de afacere sunt de vânzare, online, la îndemâna oricui are bani şi ştie să folosească Internetul. Printr-un simplu click poţi să cumperi seminţe de canabis de pe site-urile de profil, ai căror proprietari prosperă liniştiţi, fără ca poliţiştii de la Antidrog să le poată face ceva. De ce? Pentru că, în mod paradoxal, deşi cultivarea canabisului este o activitate ilegală în România, deţinerea şi comercializarea de seminţe de canabis nu este incriminată de legislaţia actuală. Oferta celor care deţin site-uri de acest gen este extrem de variată. Seminţele pot fi cumpărate cu preţuri cuprinse între 50 şi 310 lei. Poţi face comanda fără să te înregistrezi şi ai acces şi la instrucţiuni de bază pentru creşterea acestor plante, sfaturi “inofensive” despre… comiterea unei infracţiuni.

VID LEGISLATIV “Inventarul” nu se limitează, însă, doar la seminţe. Pe Internet se vând corturi speciale pentru cultivarea canabisului, rezervoare, ghivece, kit-uri complete, pompe, sisteme pentru controlul temperaturii, tăvi, ventilatoare, saci cu pământ tratat, ghiduri pentru creştere, lămpi, în general toate echipamentele de care ai avea nevoie pentru a cultiva canabisul. Pare absurd, dar se întâmplă chiar sub ochii poliţiştilor care nu pot face nimic pentru a stopa acest fenomen. Pe de altă parte, în fiecare an sute de persoane ce cresc canabis în propriile locuinţe sunt cercetate în dosare penale, în stare de libertate sau în arest. “Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri nu incriminează deţinerea sau comercializarea acestor seminţe, pentru că ele nu conţin THC (n.r - tetrahidrocanabinol), substanţa psihoactivă din canabis, care este inclusă în tabelul 1 din Legea 143/2000. Această substanţă se află în frunzele, în inflorescenţa şi în tulpina plantei”, a declarat chestorul Sorin Oprea, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA). Vidul legislativ este, însă, evident. Ajungi la frunzele şi la inflorescenţa din care se prepară ulterior canabisul plantând seminţele pe care le cumperi fără probleme din spaţiul virtual.



12