Creşterea preţurilor alimentelor, la mîna speculanţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Creşterea preţurilor alimentelor, la mîna speculanţilor

Justiție 26 Iunie 2009 / 00:00 535 accesări

Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a declarat, ieri, cu prilejul dezbaterii „Viitorul industriei alimentare româneşti în contextul crizei agriculturii”, care a avut loc în staţiunea Jupiter, că preţurile produselor alimentare sînt umflate artificial. „Preţurile scad la producător, iar cînd ajung la consumator, cresc. Şi UE are problema pe care am avut-o noi cu hipermarketurile. La şedinţa de la Parlamentul European am căzut de acord că există o problemă pe filieră, pe fiecare produs în parte. În acest condiţii, trebuie să aflăm ce se întîmplă. Sînt preţuri umflate artificial”, a precizat acesta. Ministrul a mai spus că luni se va da votul final la codul de bune practici, de către Parlament. „Dacă se respectă această lege a codului de bune practici, preţurile ar trebui să scadă, iar producţia românească ar trebui să fie promovată. În acest fel, poate samsarii care iau marfa producătorilor la preţuri de nimic, vor dispărea”, a mai spus Sîrbu. Pentru a elimina samsarii din pieţe, ministrul Agriculturii a declarat că, în perioada următoare, va pune accent pe deschiderea pieţelor volante. „Adresez rugămintea tuturor primarilor din ţară să practice această modalitate de comercializare”, a spus Sîrbu. În ceea ce priveşte importul de legume şi fructe, ministrul a precizat că există „o adevărată mafie”, subliniind faptul că există 3-5 ţări care deţin monopolul şi de unde se importă tiruri întregi. „O altă problemă pe care o avem este inducerea în eroare a consumatorilor prin afişarea unor etichete unde se specifică faptul că produsul este românesc, deşi nu este. Totodată, există producători care îşi iau certificatul de producător de la anumite primării, deşi nu locuiesc în acea localitate şi nu au teren acolo. Avertizez pe acei primari care eliberează astfel de documente că riscă puşcăria pentru un mic cadou de acest gen”, a spus ministrul. În opinia sa, în acest an, preţurile la alimente nu vor creşte, ci vor exista doar ajustări care se vor face speculativ. „Din păcate, specula nu este interzisă, este comerţ. În acest moment, nu avem anunţate creşteri de preţuri pe nici un produs”, a mai spus ministrul Agriculturii. Prezent la dezbatere, Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA) a declarat că nici un producător nu are în intenţie să crească preţurile. „Nu cred că vor exista măriri de preţuri pentru că toată lumea este conştientă că puterea de cumpărare este scăzută şi atunci orice creştere de preţuri, mai ales la alimente, duce la vînzări mai mici. Vom încerca să facem presiuni pentru reducerea TVA-ului la produsele agricole cu 5%. Împreună cu patronatele, vom face tot ce putem pentru a demonstra că reducerea TVA-ului va conduce, în primul rînd la o aşezare a preţurilor şi, nu în ultimul rînd, la eliminarea într-un procent mare al evaziunii fiscale. Este foarte importat, atît pentru bugetul României, cît şi pentru populaţie”, a declarat el.

În altă ordine de idei, Frumosu a precizat că, în acest an, din cauza crizei financiare, aprox. 15% din salariaţii din industria alimentară vor fi disponibilizaţi. „Există societăţi comerciale care şi-au închis activitatea. Sînt foarte multe societăţi care au făcut reduceri de personal. Din numărul salariaţilor din industria alimentară, care este de 180.000, pînă în prezent 5-6%, au fost disponibilizaţi. Preconizez că se va ajunge la un procent de 15% din salariaţi, care vor fi disponibilizaţi din cauza crizei financiare”, a declarat Frumosu. Acesta a precizat că, din punctul său de vedere, cei care şi-au închis activitatea sînt cu precădere companii multinaţionale care îşi mută afacerea din România în Bulgaria. „Motivul nu este legat de infrastructură, ci de fiscalitatea excesivă din România. Fiscalitatea ar trebui relaxată pentru a crea o situaţie mai bună din acest punct de vedere”, a conchis preşedintele FSIA.



12