La finalul discuţiilor de ieri cu reprezentanţii sindicatelor din Învăţămînt, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că majorarea salariilor cadrelor didactice va fi cuprinsă în proiectul de buget, apreciind însă că pentru profesorii universitari, o majorare salarială cu 50% este prea mare. Demnitarul a arătat că, în acest an, în care există probleme economice, ar fi rezonabil ca majorările salariale pentru profesorii universitari să fie mai mici, în jur de 33%, chiar dacă ministerul va primi 6% din PIB. În schimb, pentru celelalte categorii din sistemul educaţiei, creşterea salarială de 33% este sustenabilă, a arătat ea. „Sîntem într-un an greu. Cred că este normal să găsim o soluţie rezonabilă pentru majorările salariale ale profesorilor universitari”, a declarat ministrul Educaţiei. Liderii sindicatelor din Educaţie prezenţi la întîlnirea cu noul ministru au spus că ei vor să fie respectată ad literam legea, astfel încît majorările salariale pentru profesorii universitari să fie de 50%, iar pentru celelalte categorii, de 33%. “A aplica fracţionat o lege o face pe aceasta neaplicabilă. Cerem să se aplice legea şi mai ales avem nevoie să realizăm un act normativ care să evite discrepanţele în criza de salarizare”, a declarat preşedintele Federaţiei “Spiru Haret”, Gheorghe Isvoranu. La rîndul lui, liderul Federaţiei “Alma Mater”, Răzvan Bobulescu, a explicat că este absolut necesară creşterea salariilor profesorilor universitari şi că nu se pune problema ca aceştia să nu primească majorările promise. “Creşterea salariilor profesorilor universitari este sub 0,2% din PIB, de aceea nu se pune problema ca să nu crească salariile profesorilor universitari”, a mai spus Bobulescu. Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt, Aurel Cornea, a declarat că rămîne “ferm pe aplicarea legii salarizării în învăţămînt, majorarea cu 33% în termeni reali şi, de asemenea, în paralel ne angajăm să susţinem parametrii de calitate”.