Postul Paștelui durează 40 de zile, fiind cel mai lung din an. La această perioadă se adaugă și Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare). Perioada postului este una deosebit de important pentru credincioși, care trebuie să se curețe atât sufletește, cât și trupește. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc. De asemenea, se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea.

Pregătirea spirituală pentru sărbătoarea Paștelui începe din ultima săptămâna a Câșlegilor de iarnă, numită de popor și Săptămâna Albă. În acest interval de timp nu se mănâncă carne, este permis a se consumă ouă, lapte și produse obținute din lapte dar nu se fac nunți sau alte petreceri cu muzică. Săptămâna Albă se termină cu Duminică Lăsatului de Sec care, cândva, era o adevărată sărbătoare familială și chiar comunitară, încă din preziua acestei duminici, femeile pregăteau bucate pentru masă nocturnă la care participau toți membrii familiei și invitații acesteia: vecini, rude, prieteni. Petrecerea nocturnă purta numele de Lăsatul Secului și continuă până către miezul nopții, moment în care fiecare mesean mânca în mod ritualic câte un ou zicând: „oușor, oușor, să-mi fie postul mai ușor“.

Prima zi de după Lăsatul Secului se numea Lunea curată, zi în care femeile nu lucrau nimic în afară de spălatul ritual al vaselor pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor. Tot în această zi, după petrecerea bahică nocturnă, unul dintre membrii familiei se scula mai de dimineață, luă fața de masă cu firimiturile rămase de la ospăț, ieșea cu ea afară și aruncă resturile de mâncare păsărilor din curte zicând: „Veniți păsări să va dau și vouă din bucățele mele cu care prind postul, dar și voi să prindeți post de la bucățele de vară“. Acest ritual avea scop profilactic și apotropaic, de apărare a viitoarelor recolte de atacul păsărilor. Marțea din prima săptămâna a Postului Mare era numită și Marțea strâmbă sau Spolocania. În această zi femeile luau furcă de tors și mergeau la crâșma satului pentru a se "clăti" cu țuica de mâncarea de frupt (de dulce). În această zi se mânca doar pâine nedospită și se bea moare de varză acră.

Caii Sfântului Toader

În prima sâmbătă din Postul Mare se sărbătorea Ziua lui Sân-Toader, sfânt care a fost canonizat de către biserică ortodoxă datorită faptelor sale dar pe care tradiția populară îl ține de teamă pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. Sân-Toader și caii ce-l însoțeau rupeau, conform tradiției, lanțul lui Șanț-Ion pentru a lasă drum liber anotimpului călduros. Ei păzeau Soarele pentru a evită fugă acestuia către miază-noapte și pentru a salvă, astfel, omenirea de la noaptea,veșnică. Conform credinței populare, caii lui Sân -Toader sunt ființe mitice hipomorfe, cu aspect de flăcăi dar care au coadă, ascunsă în ițari, și copite, ascunse în opinci. Ei întronează ordinea la începutul Postului Mare, închizând șezătorile și petrecerile. În nopțile Cailor lui Sân-Toader, fețele nu mergeau la șezători, se închideau în case și răsturnau cu gură în jos toate vasele pentru a împiedică aceste spirite năprasnice să se ascundă în ele. Cel mai important, dar și cel mai temut, dintre căi este Sân-Toaderul cel Șchiop sau Sân-Toaderul cel Mare celebrat în sâmbătă Săptămânii Albe.

Un alt obicei din această zi, păstrat până târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viței și mânji și al cozilor la iepe (acțiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în mușuroaiele de furnici pentru că "animalele din gospodărie să se înmulțească precum furnicile".

În Sâmbătă lui Sân-Toader se desfășura, astfel, un scenariu complex de înnoire simbolică a timpului calendaristic, celebrat altă data, mai ales în mediile pastorale, la început de primăvară.

Din marțea de după Lăsatul Secului începe Postul Mare propriu-zis, ce durează șapte săptămâni, etapă calendaristică în care nu se consumă carne, lapte, brânză și ouă, alimentația bazându-se integral pe produsele vegetale. În această perioadă în gospodăriile tradiționale se desfășura o intensă activitate în domeniul industriei textile casnice. Se torcea de zor, se teșea iar femeile tinere și fețele își coseau, pe ascuns, frumoasele cămăși cu care se îmbrăcau în ziua de Paști. Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numită Miezul Paresimilor. Local, în Bucovina, denumirea acestei sărbători a încetat să mai exprime împărțirea Postului în părți egale, devenind Miezul Paretilor în sensul de pereți despărțitori.

Această sărbătoare cade întotdeauna într-o zi de miercuri. Ziua oferea, altă data, gospodinelor prilejul de a număra ouăle strânse până atunci și de a evalua numărul de ouă de care aveau nevoie pentru bună pregătire. a Sărbătorii Pascale De asemenea, femeile socoteau acum cât s-a tors din cantitatea totală de cânepă, apreciind data aproximativă când urmă să se termine operația, întrucât era obligatoriu că această activitate să se încheie până la Joia Mare.