Nemulţumit că instanţele constănţene l-au condamnat la 17 ani de închisoare pentru omor calificat, Nicolae Gemală, din localitatea constănţeană Târguşor, a contestat sentinţa. La fel a procedat şi complicele lui, Vasile Tămăslăcariu, care a primit aceeaşi pedeapsă. Recursurile lor au ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se vor judeca pe 23 septembrie. Reamintim că procesul în care cei doi sunt acuzaţi că au ucis o femeie în octombrie 2006 s-a reluat de trei ori la Curtea de Apel Constanţa întrucât instanţa supremă a restituit dosarul în vederea lămuririi anumitor aspecte. Precizăm că, la sfârşitul anului 2007, Tămăslăcariu şi Gemală au fost condamnaţi de Tribunalul Constanţa la câte 17 ani de închisoare, dar în apel, în martie 2008, Gemală a fost achitat, iar Tămăslăcariu a rămas condamnat. La fel s-a întâmplat şi la a doua judecată, iar instanţa supremă nu a fost mulţumită. A treia oară, magistraţii constănţeni i-au trimis pe amândoi la închisoare. Potrivit rechizitoriului, pe 22 octombrie 2006, Gemală şi Tămăslăcariu au băut acasă la tatăl lui Tămăslăcariu până s-au îmbătat criţă. La puţin timp după miezul nopţii, au dat buzna peste Georgeta Mandrek, de 51 ani, concubina tatălui lui Tămăslăcariu, şi au încercat să o violeze. Femeia a început să ţipe disperată, atrăgându-i atenţia soţului ei, care a vrut să o apere, dar s-a trezit luat la bătaie de fiul său. Georgeta Mandrek a reuşit să fugă speriată din casă, îmbrăcată sumar, însă a fost ajunsă din urmă de cei doi indivizi. După ce au lovit-o cu pumnii şi cu picioarele, ei au obligat-o să întreţină cu ei relaţii sexuale normale şi anale, după cum reiese din raportul de constatare medico-legal. Iniţial, în faţa procurorilor, indivizii au recunoscut comiterea infracţiunilor, dar, ulterior, după câteva luni de detenţie, ei şi-au schimbat declaraţiile, acuzându-se reciproc.