Peste jumătate din cazurile de deces survenite în rîndul armatei ruse au drept cauză suicidul, a informat, miercuri, Ministerul Apărării de la Moscova, citînd statisticile întocmite pentru primele şapte luni ale acestui an.
În perioada ianuarie-iulie, 262 de militari ruşi şi-au pierdut viaţa ca urmare a unor accidente sau ca victime a crimelor comise în timp ce îşi îndeplineau sarcinile de serviciu, se arată pe site-ul oficial al instituţiei, potrivit căreia 147 de persoane (adică 56%) s-au sinucis. Alţi 87 militari au murit în urma unor accidente, dintre care 27 sînt accidente de circulaţie. Şapte decese au survenit din cauza tratamentului dur aplicat noilor recruţi. Armata rusă are o proastă reputaţie din cauza condiţiilor de viaţă dificile a recruţilor, dar şi a tratamentelor brutale la care tinerii cadeţi sînt supuşi în mod tradiţional de camarazii lor mai vechi şi care îi determină de multe ori pe tinerii soldaţi să se sinucidă. Într-o altă ordine de idei, Ministerul Apărării arată că forţele armate ruseşti continuă să înregistreze pierderi în Cecenia, pe fondul deselor atacuri ale trupelor de gherilă. Astfel, în primele şapte luni ale anului, armata rusă a pierdut 39 de militari în acest conflict, ceea ce reprezintă o medie de şase persoane pe lună. În 2006 s-au înregistrat mai puţin de cinci pierderi pe lună. Numărul real al soldaţilor ruşi ucişi în conflictul din Cecenia este însă mai mare decît o indică datele furnizate de autorităţile de la Moscova, în special pentru că Ministerul Apărării nu ţine evidenţa şi în cazul trupelor aparţinînd Ministerului de Interne, de asemenea implicate în conflict.
Pe de altă parte, se relatează că poliţia rusă are în dosarele sale 35.211 cazuri de crime care au fost comise în ultimii şase ani şi au rămas nerezolvate, după cum a informat ministrul rus de Interne, Raşid Nurgaliev. Acesta a precizat însă că poliţia înregistrează progrese în ceea ce priveşte omuciderile. Ministrul nu a furnizat numărul total al crimelor comise în această perioadă. Crimele cunoscute care au rămas nerezolvate includ asasinarea în 2006 a jurnalistei de investigaţii Anna Politkovskaia şi împuşcarea în 2004 a jurnalistului american Paul Klebnikov.