Omar Hayssam a inițiat și finanțat o entitate teroristă pentru a-și proteja veniturile obținute în mod ilicit, potrivit informațiilor apărute în motivarea sentinței prin care Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) i-a condamnat pe Omar ...
Distracția tinerilor care vin pe litoral, în minivacanța de 1 Mai, include, printre altele, și consumul de droguri. Dealerii profită de această ocazie și-și mută afacerea în stațiunile constănțene, unde știu că sute de clienți îi așteaptă ...
Pare a fi un scenariu de film de la Hollywood, dar a fost o misiune a ofițerilor Gărzii de Coastă din Constanța! Oamenii legii aveau informații că luni, în jurul orei 13.00, în zona CET, va avea loc o tranzacție cu droguri și au construit un plan... Și-au făcut ...
Un tânăr din Arad a fost arestat preventiv pentru trafic internațional de droguri, fiind acuzat că a introdus în țară și a comercializat șapte kilograme de pentedronă, substanță adusă din Ungaria în transporturi săptămânale. Potrivit unui comunicat ...
Cele 13 persoane reţinute de procurorii DIICOT în dosarul infracţiunilor informatice au fost arestate, în această seară, prin decizia Tribunalului Bucureşti. Cei 13 suspecţi au fost reţinuţi după percheziţiile efectuate în Capitală şi cinci judeţe, 25 de persoane fiind ...
Procurorii DIICOT vor cere, astăzi, arestarea a 13 persoane, după reţinerea altor şase, noaptea trecută, după ce, anterior, fuseseră reţinuţi alţi şapte suspecţi, în dosarul privind săvârşirea unor infracţiuni informatice, prin care s-a produs un prejudiciu de 15 milioane de dolari. Cele 13 ...
Un număr de 26 de persoane au fost arestate în Europa, în cadrul unei operațiuni contra traficului de carne de cal, în special în Franța și Belgia, a anunțat, sâmbătă, agenția judiciară europeană Eurojust, la peste doi ani de la unul dintre cele mai mari ...
Aproape 1.300 de comprimate ecstasy, un kilogram de cannabis, 16 laptop-uri şi alte dispozitive informatice, patru arme, 69 de cartuşe şi diverse sume de bani au fost ridicate de oamenii legii, în urma efectuării a 97 de percheziţii, în ultimele două săptămâni, conform Poliţiei ...
Combaterea traficului de droguri și a criminalității informatice se află printre domeniile prioritare în cooperarea dintre Ministerul Public și Europol, a fost subliniat în cadrul întâlnirii de vineri dintre procurorul general al României, Tiberiu Nițu, și ...
Un grup infracţional organizat suspectat că a recrutat mai multe minore din centre de plasament din judeţul Olt, pe care le-a exploatat sexual, prin promisiuni de căsătorie, prin violenţă şi ameninţări, a fost desctructurat de către poliţişti şi procurori, în urma a opt percheziţii ...
Opt persoane care făceau parte dintr-o grupare de traficanţi, acuzată că a introdus ilegal în România peste 150 de sirieni şi irakieni, au fost ridicate, astăzi, de poliţiştii de la combaterea crimei organizate şi procurorii DIICOT, după şapte percheziţii la adrese din Bucureşti şi ...
Un bărbat din Constanţa a fost prins, ieri dimineață, de către o echip de jandarmi cu etnobotanice asupra lui, deşi fusese iniţial oprit pentru că plimba un câine considerat periculos, fără botniţă şi lesă, deşi se afla într-un spațiu public. Jandarmii l-au legitimat pe individ ...
În această dimineaţă, poliţiştii din Constanţa efectuează 28 percheziţii, la locuinţele şi societăţile comerciale ale unor persoane bănuite de evaziune fiscală. Sunt vizate 17 persoane bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniu prestărilor de servicii şi ...
Patru tineri cu vârste cuprinse între 23 și 25 de ani, din Constanța, s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinși de jandarmi consumând substanțe halucinogene. Doi dintre suspecți au fost depistați duminică seară, în jurul orei 21.00, în zona Gării ...
Jandarmii constănțeni au prins aseară patru persoane care aveau asupra lor 15 pacheţele de staniol care conţineau o substanţă vegetală halucinogenă de culoare verde. Suspecții au fost prinți în jurul orei 21:00, de către jandarmii Grupării Mobile „Tomis”, chiar în timp ...
Un cetăţean spaniol a fost reţinut pentru pornografie infantilă, fiind acuzat că a descărcat de pe reţele de socializare materiale pornografice cu minori, unii având vârsta de trei ani, apoi le-a dat altor persoane, la locuinţa acestuia, din Maramureş, fiind găsite peste 1.500 de fişiere video ...