Aproape zilnic, jandarmii Grupării Mobile “Tomis” prind consumatori de substanţe psihotrope, care-şi fumează ţigările la orice colţ de stradă. Cu toate că aceste droguri sunt mai periculoase decât canabisul sau decât marijuana şi le pun în pericol sănătatea, tinerii nu pot renunţa la viciul ...
Nouă români, suspectaţi că sunt implicaţi într-o reţea de trafic cu tractoare furate, au fost arestaţi în cadrul unei operaţiuni de anvergură europeană efectuate în comun în Franţa, Spania şi România, a anunţat miercuri Jandarmeria franceză, citată de postul Europe1 în pagina electronică ...
Hackerul arădean Victor Faur, arestat în Slovenia anul trecut, a fost eliberat după ce o instanţă superioară a confirmat decizia judecătorilor ca românul să nu fie extrădat în SUA, potrivit unor apropiaţi ai familiei sale, citaţi de agenţia Mediafax. Faur ar fi fost eliberat şi s-ar afla în proceduri ...
S-au luat la bătaie pe stradă după ce au consumat droguri şi… s-au ales cu dosare penale. Este isprava a doi tineri constănţeni care au fost observaţi marţi seară, în jurul orei 18.00, pe strada Smârdan, din Constanţa, de un echipaj de jandarmi, în timp ce se înjurau şi se împingeau. Pentru că ...
Au intrat în lumea traficanţilor de droguri şi s-au infiltrat printre elevii Liceului „Virgil Madgearu”, din Constanţa, cu scopul de a-şi găsi distribuitori de canabis. Pentru a-i prinde în „mreje” pe liceeni, Alexandru Lucian Bazan, Cătălin Robaciu şi Dragoş Florinel Petcu, toţi ...
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au prins, pe teritoriul României, patru persoane suspectate că ar face parte dintr-o grupare specializată în furturi de utilaje agricole. Oamenii legii spun că cei patru indivizi au fost reţinuţi în baza ...
Celebrul hacker „Guccifer”, suspectat, printre altele, că a spart adresa de e-mail a directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, a fost prins ieri, în urma unei percheziţii efectuate în judeţul Arad. Acţiunea în urma căreia bărbatul de 40 de ani a ajuns pe mâna oamenilor ...
Veştile proaste pentru Gigi Becali par să nu se mai oprească. Potrivit „Adevărul”, finanţatorul Stelei ar fi urmărit penal de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional ...
Timp de aproape zece ani, membrii unei reţele de traficanţi de carne vie au fost cercetaţi şi judecaţi de anchetatorii constănţeni, dosarul plimbându-se între Parchet şi instanţă după ce a fost restituit pentru refacerea urmăririi penale. Procurorii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de ...
Jandarmii care au patrulat duminică seară, în jurul orei 20.30, în apropierea Pieţei Tomis III, din Constanţa, au dat peste un individ care le-a atras atenţia deoarece părea foarte agitat. În momentul în care i-a văzut pe militari, bărbatul s-a întors cu spatele la aceştia şi a încercat să fugă ...
11 membri ai grupării din Braşov specializate în falsificarea de carduri, care retrăgeau fraudulos bani din ţări ale comunităţii europene, dar şi din afara Europei, au fost reţinuţi, vineri seară, de procurorii DIICOT. Procurorii DIICOT Braşov au finalizat audierile în cazul grupării infracţionale ...
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au efectuat joi cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti, pentru prinderea unor persoane suspectate că au traficat aproape 40 de persoane, bone şi menajere din Filipine şi Nepal, către state membre ale ...
Sentinţă spectaculoasă şi fără precedent în România, emisă de judecătorii bucureşteni în procesul unor carderi conduşi de constănţeanul Gabriel Ciupercă şi de bucureşteanul Ion Murgui, zis „Hingheru”. Ieri, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe cei doi lideri ai grupării la nouă ani de ...
Un deţinut din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă a încercat, ieri dimineaţă, să îşi pună capăt zilelor. Este vorba despre Petrişor Laurenţiu Cănciulescu, de 25 de ani, care a ajuns în închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic cu substanţe interzise. Tânărul a încercat să ...
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au judecat ieri cazul preşedintelui Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, acuzat de manipularea pieţei de capital în cazul tranzacţiei prin care Bank of Cyprus a cumpărat acţiuni la banca din Cluj. Ciorcilă a fost achitat ...
Procurorii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău (DIICOT) au efectuat, pe 11 ianuarie, 16 percheziţii domiciliare în judeţele Bacău, Vrancea, Prahova şi Vâlcea, în cadrul unei acţiuni de amploare ce a vizat scoaterea din afaceri a unei grupări specializate în fabricarea şi deţinerea ...