Criminalitatea informatică, în creştere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Criminalitatea informatică, în creştere

Eveniment 19 Septembrie 2008 / 00:00 944 accesări

Numărul infracţiunilor informatice şi a celor îndreptate împotriva sistemelor informatice este în creştere, iar potrivit specialiştilor, tendinţa generală constatată în rîndul celor care comit astfel de infracţiuni este de a se asocia în grupuri infracţionale organizate. Acestea sînt unele dintre concluziile comisarului şef Virgil Spiridon, şeful Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Informaţionale (DCCI) din IGPR. El a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, în afară de creşterea numărului de atacuri informatice, comise de binecunoscuţii hackeri, elevi sau studenţi, un alt fenomen îngrijorător îl constituie „convertirea” la infracţionalitatea de acest gen a unor indivizi ce comiteau infracţiuni din sfera traficului de persoane sau de droguri. Explicaţia oferită e simplă - mai mulţi bani, obţinuţi mai uşor şi fără riscuri aparente. Spiridon a susţinut că traseul transfrontalier al infracţionalităţii informatice a făcut ca, numai anul acesta, Direcţia să primească 679 de solicitări de cooperare şi de schimburi de informaţii. În primele şase luni ale acestui an au fost înregistrate 305 infracţiuni cu cărţi de credit, opt infracţiuni de pornografie infantilă prin internet, 22 de infracţiuni de fraude informatice şi 104 alte infracţiuni. \"Pornografia infantilă prin internet în România nu se prezintă ca un fenomen, dar a cunoscut o dezvoltare în ultima perioada şi întîlnim cazuri în care persoane din România preiau anumite imagini care se găsesc pe internet. Pînă în prezent nu s-au înregistrat cazuri de producere a unor astfel de imagini şi distribuire prin internet sau recrutarea unor minori prin internet în scopul exploatării sexuale\", a declarat Spiridon. Creşterea infracţionalităţii în acest domeniu în România s-a „tradus” prin creşterea numărului de ATM-uri jefuite cu carduri clonate, dar şi a numărului de atacuri pe Internet. Există două mari feluri de infracţiuni legate de domeniul informaticii: skimmingul - instalarea unor dispozitive improvizate la ATM care să „citească” datele utilizatorului de card şi care să ajute ulterior la „clonarea” acestuia - şi phishing-ul - transmiterea unor mesaje pe Internet prin care infractorii, folosind o pagină electronică asemănătoare cu cele folosite de instituţiile de credit, solicită utilizatorilor date personale privind cardul de credit, respectiv codul PIN. Comisarul şef Spiridon a atras atenţia asupra faptului că nicio bancă din lume nu solicită date confidenţiale prin intermediul Internetului şi a sfătuit utilizatorii să nu dea niciodată curs unor asemenea „invitaţii” virtuale. Specialiştii au remarcat \"permanenta preocupare\" a infractorilor pentru identificarea de noi moduri de operare şi perfecţionarea acestora, dar şi reorientarea grupărilor criminale care, în trecut, comiteau infracţiuni din sfera traficului de persoane, traficului internaţional de autoturisme şi traficului de droguri, către infracţiuni de natură informatică. DCCI a întocmit şi o hartă a infracţionalităţii, judeţele cu cea mai mare rată de fraude cu cărţi de credit fiind: Satu Mare, Bihor, Cluj, Hunedoara, Gorj, Braşov, Ilfov, precum şi municipiul Bucureşti. Cele mai multe cazuri de fraude informatice s-au înregistrat în: Iaşi, Olt şi Teleorman. Alte judeţe în care ambele tipuri de fraude au înregistrat rate importante sînt: Suceava, Bacău, Timiş, Caraş-Severin, Vîlcea, Dolj, Argeş şi Constanţa.

Taguri articol


12