ÎN STARE DE ŞOC. Inadaptare, fundamentalism creştin şi o retorică naţionalistă sunt simple cuvinte sau concepte a căror putere distructivă a stat la baza celui mai mare masacru înregistrat de Europa Occidentală de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Este de ajuns o singură minte bolnavă pentru a declanşa infernul în care şi-au pierdut viaţa 93 de persoane şi bilanţul ar putea creşte pentru că cel puţin cinci persoane sunt în continuare dispărute. O explozie în capitala Oslo şi 95 de lungi minute în care a tras asupra oricărei persoane pe care a întâlnit-o pe insula Utoya constituie delirul ucigaş al unei persoane care îşi recunoaşte cu seninătate faptele şi care susţine că nu a încălcat legea. Dacă toate acestea s-ar fi întâmplat oriunde altundeva în lume, şocul producerii masacrului ar fi fost poate mai mic. Dar, în Norvegia, o naţiune de nici cinci milioane de locuitori, caracterizată prin toleranţă, ţara Premiului Nobel pentru Pace, masacrul este de neconceput.

DOAR 21 DE ANI DE ÎNCHISOARE! Anders Behring Breivik, de 32 de ani, este acuzat de acte de terorism pentru masacrul de pe insula Utoya şi pentru atentatul cu maşină-capcană de la Oslo. Acesta şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru ambele atacuri. Bărbatul şi-a descris acţiunile drept „oribile, dar necesare” şi a spus că le va explica la o audiere în instanţă, ce va avea loc astăzi. Avocatul suspectului, Geir Lippestad, a declarat, pentru presa norvegiană, că acesta i-a mărturisit că a planificat totul singur, în detaliu, cu ceva timp înainte. Suspectul voia să provoace o revoluţie în Norvegia. Legislaţia din Norvegia estela rândul său nepregătită pentru a pedepsi astfel de acte criminale, suspectul riscând pedeapsa maximă de... 21 de ani de închisoare.

SEMNE CE AR FI PUTUT DA DE GÂNDIT. Anders Behring Breivik ar fi avut legături cu extrema-dreaptă. Fotografii cu el, îmbrăcat în haine ude şi având o armă automată, au apărut într-un clip anti-musulman de 12 minute, numit Cavalerii Templieri 2083, difuzat pentru scurt timp pe YouTube. Un document de 1.500 de pagini, în limba engleză, care ar fi fost scris de Breivik, apărut sub pseudonimul Andrew Berwick, a fost publicat cu câteva ore înainte de atacuri. Atât documentul, cât şi clipul video conţin critici violente la adresa Islamului, marxismului şi multiculturalismului şi referiri la cavalerii templieri. Bărbatul se declară „un fundamentalist creştin” şi şi-a pregătit activ operaţiunea cel puţin din toamna lui 2009. Detaliază pregătirile pentru acţiunea sa, evocând „folosirea terorismului ca mijloc de trezire a maselor”, şi afirmă că se aşteaptă să fie perceput drept „cel mai mare monstru de după al Doilea Război Mondial”. Înregistrarea video descrie Islamul drept „principala ideologie genocidară”.

Pe profilul său de pe Facebook, bărbatul cu păr blond se descrie drept conservator, creştin, celibatar, interesat de vânătoare şi de jocuri ca World of Warcraft şi Modern Warfare 2. Conform profilului său, era directorul Breivik Geofarm, o fermă biologică, ceea ce i-a permis să aibă acces la produse chimice ce pot fi folosite pentru fabricarea de explozibili. De altfel, o firmă de achiziţii agricole a anunţat că acesta a cumpărat şase tone de îngrăşământ la începutul lunii mai.

Suspectul s-a predat poliţiei imediat după sosirea acesteia, fără a opune rezistenţă, deşi încă mai avea asupra sa multă muniţie. Poliţia nu a oferit nicio informaţie privind motivele atacului, însă bomba de la Oslo a vizat clădiri ce aveau legătură cu Partidul Laburist, aflat la putere, iar tinerii de pe insula Utoya susţineau, de asemenea, formaţiunea. Partidul Progresului (FrP), o formaţiune de dreapta populistă, a anunţat că suspectul a aderat la partid în 1999 şi l-a părăsit în 2006. Potrivit fundaţiei Expo, un observator al grupărilor de extremă-dreapta cu sediul la Stockholm, suspectul a fost înscris în 2009 şi pe un forum extremist suedez, creat în 2007, care apără „identitatea, cultura şi tradiţiile nordice”.

CEREMONII DE COMEMORARE. Carnagiul, calificat drept “tragedie naţională” de premierul Stoltenberg a generat un val de indignare şi de compasiune în lume. Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi regina Sonja au fost surprinşi de camerele posturilor de televiziune plângând la slujba religioasă organizată în catedrala din Oslo în memoria victimelor. Ceremonii religioase au avut loc ieri în toate bisericile din ţara nordică. Drapelele au fost coborâte în bernă în toată ţara. Numeroase persoane s-au strâns încă de sâmbătă în jurul unui altar improvizat în capitala norvegiană. Printre cei care au intrat în catedrala din Oslo pentru a le aduce un omagiu victimelor s-au numărat şi musulmani. Unul dintre ei, care s-a prezentat drept Ali, a spus că mulţi au presupus iniţial că bomba a fost instalată de al-Qaida. De asemenea, liderii lumii au trimis mesaje de condoleanţe.

O FAMILIE NORMALĂ. Tatăl lui Anders Behring Breivik nu a ştiut nimic până când nu a văzut poza fiului său pe prima pagină a ziarelor. „Citeam ziarele online, când, deodată, am văzut numele şi imaginea lui pe net. A fost un şoc să aflu. Încă nu mi-am revenit”, a declarat tatăl lui Breivik, care este pensionar şi s-a mutat în Franţa. Tatăl s-a declarat nedumerit că nu a fost contactat de poliţie. Acesta spune că nu are idee ce ar fi putut motiva acţiunile oribile ale fiului. Nu a mai avut legături cu băiatul din 1995, de când acesta avea 15-16 ani. Părinţii lui Breivik au divorţat în 1980, la puţin timp după naşterea sa. Practic, cei doi nu au locuit niciodată împreună, dar au mai păstrat legătura în timpul copilăriei. Tatăl a povestit că era un copil normal, dar retras şi nu era interesat de politică. Şi mama lui Breivik a declarat că nu ştia nimic despre planurile teroriste ale fiului.

Poliţia nu a oferit nicio informaţie privind motivele atacului, însă bomba de la Oslo a vizat clădiri ce aveau legătură cu Partidul Laburist, aflat la putere, iar tinerii de pe insula Utoya susţineau, de asemenea, formaţiunea premierului Stoltenberg. Partiul Progresului (FrP), o formaţiune de dreapta populistă, a anunţat că suspectul a aderat la partid în 1999 şi l-a părăsit în 2006. „Mă întristează şi mai mult să aflu că această persoană a fost în rândurile noastre”, a declarat preşedinta FrP, Siv Jensen. Potrivit fundaţiei Expo, un observator al grupărilor de extremă-dreapta cu sediul la Stockholm, suspectul a fost înscris în 2009 pe un forum extremist suedez. Numit Nordisk, acest forum creat în 2007 declară că apără „identitatea, cultura şi tradiţiile nordice”.

PISTE FALSE. Poliţia novegiană, care a reţinut ieri şase persoane în legătură cu atacurile teroriste de vineri, dar le-a eliberat din lipsă de dovezi. Ofiţeri din forţa antiterorism a poliţiei norvegiene, Delta, au desfăşurat o acţiune la Oslo, având legătură cu atacurile de vineri, iar la adresa respectivă ar locui est-europeni. Forţele de ordine au verificat două containere cu substanţe chimice de la adresă. Poliţia a confirmat operaţiunea, dar a refuzat să ofere alte detalii sau să comenteze eventuale arestări. Deşi Anders Behring Breivik a recunoscut că este singurul responsabil, mai mult, supravieţuitori ai masacrului de pe insula Utoya afirmă că au auzit focuri de armă din două direcţii şi că au văzut doi bărbaţi înarmaţi, unul îmbrăcat în uniformă de poliţist, aparent Breivik, şi un altul în haine civile.

SCRIERI DIABOLICE. Manifestul conţine şi speculaţii despre ce se va întâmpla dacă va supravieţui „unei misiuni de succes şi va trăi ca să îndure un proces multiculturalist”. Într-un astfel de scenariu, „când mă voi trezi la spital, după ce voi fi supravieţuit rănilor prin împuşcare, voi realiza, cel puţin la nivel personal, că sunt într-o lume de rahat, într-un coşmar adevărat. Nu numai că toţi prietenii şi familia mă va detesta şi vor spune că sunt un monstru, dar presa multiculturalistă internaţională va fi ocupată să scrie din plin şi în diverse moduri pentru a caracteriza asasinatul, pentru a defăima şi demoniza”. Documentul este intitulat „2083: O declaraţie europeană de independenţă”. Data este explicată de autor ca anul în care crede că un război civil european se va sfârşi prin execuţia marxiştilor culturali şi deportarea musulmanilor.

Acest „război civil” se va desfăşura în trei faze. Prima va avea loc până în 2030 şi va include „un război deschis, atacuri militare-şoc comise de sistemul celulelor clandestine şi va fi marcată de consolidarea forţelor conservatoare”. Între 2030 şi 2070, autorul face apel la „forme mai avansate ale grupurilor de rezistenţă şi la pregătirea unei lovituri de stat paneuropene”.În etapa finală, liderii Europei vor fi daţi jos şi se va implementa o agendă politică cultural conservatoare.

O mare parte din manifest conţine diatribe împotriva marxismului şi cheamă la distrugerea guvernelor care sprijină idealurile marxiste. Autorul nu explică foarte clar de ce a ales anul 2083, dar atunci se împlinesc 200 de ani de la moartea lui Karl Marx. Autorul spune că a fost determinat să ia atitudine în momentul în care Guvernul ţării sale s-a implicat în campania NATO din Kosovo, îndreptată „în mod greşit împotriva fraţilor noştri sârbi, care doreau să izgonească Islamul, deportându-i pe albanezii musulmani înapoi în Albania”. Critică modul prost în care Guvernul norvegian s-a ocupat de problema caricaturilor lui Mahommed, făcând referire la scuzele pe care oficialii de la Oslo le-au cerut pentru că ziarele naţionale au publicat controversatele desene. O altă referire critică Norvegia pentru că i-a acordat distincţia fostului lider palestinian Yasser Arafat.

O promisiune respectată

O mărturie emoţionantă îi aparţine lui Kasper Ilaug, care a reuşit să salveze, cu o barcă de pescuit, mai mulţi tineri de pe insula Utoya. Zeci de tineri au căzut seceraţi de gloanţe, alţii s-au aruncat cu disperare în apă, în încercarea de a scăpa. Pentru 18 dintre ei, speranţa s-a numit Kasper Ilaug. “Am rămas foarte calm”, a spus ferm programatorul în vârstă de 53 de ani, despre reacţia sa când şi-a dat seama de gravitatea evenimentelor. ”Nu aveau loc toţi în barcă, astfel că i-am împărţit în grupuri. Erau în stare de şoc. Stăteau acolo de peste o oră, timp în care îl auzeau pe acel om cum împuşcă alţi tineri”, şi-a amintit norvegianul care s-a întors de două ori pe malul insulei. În faţa fricii, un lucru l-a împins să îşi continue misiunea: “Le promisesem că mă voi întoarce după ei. Am vrut să îmi respect promisiunea!” “Am strigat la câţiva tineri, credeam că se ascund. Erau morţi”, a mai povestit salvatorul. Kasper Ilaug nu se consideră însă un erou, ci crede că gestul său e unul firesc, unul pe care l-ar fi aşteptat şi el de la ceilalţi dacă ar fi fost într-o situaţie similară.

Scrieri diabolice

Manifestul conţine şi speculaţii despre ce se va întâmpla dacă va supravieţui „unei misiuni de succes şi va trăi ca să îndure un proces multiculturalist”. Într-un astfel de scenariu, „când mă voi trezi la spital, după ce voi fi supravieţuit rănilor prin împuşcare, voi realiza, cel puţin la nivel personal, că sunt într-o lume de rahat, într-un coşmar adevărat. Nu numai că toţi prietenii şi familia mă vor detesta şi vor spune că sunt un monstru, dar presa multiculturalistă internaţională va fi ocupată să scrie din plin şi în diverse moduri pentru a caracteriza asasinatul, pentru a defăima şi demoniza”. Documentul este intitulat „2083: O declaraţie europeană de independenţă”. Data este explicată de autor ca anul în care crede că un război civil european se va sfârşi prin execuţia marxiştilor culturali şi deportarea musulmanilor.

Acest „război civil” se va desfăşura în trei faze. Prima va avea loc până în 2030 şi va include „un război deschis, atacuri militare-şoc comise de sistemul celulelor clandestine şi va fi marcată de consolidarea forţelor conservatoare”. Între 2030 şi 2070, autorul face apel la „forme mai avansate ale grupurilor de rezistenţă şi la pregătirea unei lovituri de stat paneuropene”.În etapa finală, liderii Europei vor fi daţi jos şi se va implementa o agendă politică cultural conservatoare.

O mare parte din manifest conţine diatribe împotriva marxismului şi cheamă la distrugerea guvernelor care sprijină idealurile marxiste. Autorul nu explică foarte clar de ce a ales anul 2083, dar atunci se împlinesc 200 de ani de la moartea lui Karl Marx. Autorul spune că a fost determinat să ia atitudine în momentul în care Guvernul ţării sale s-a implicat în campania NATO din Kosovo, îndreptată „în mod greşit împotriva fraţilor noştri sârbi, care doreau să izgonească Islamul, deportându-i pe albanezii musulmani înapoi în Albania”. Critică modul prost în care Guvernul norvegian s-a ocupat de problema caricaturilor lui Mahommed, făcând referire la scuzele pe care oficialii de la Oslo le-au cerut pentru că ziarele naţionale au publicat controversatele desene. O altă referire critică Norvegia pentru că i-a acordat distincţia fostului lider palestinian Yasser Arafat.