Senatorul PSD Mircea Geoană a fost invitat, ieri, la o emisiune televizată. Cum în astfel de formate se vorbeşte despre toţi şi toate, şi Geoană a atacat mai multe subiecte fierbinţi. Prima discuţie a fost legată de viitorul candidat al USL la prezidenţiale. Senatorul Mircea Geoană a apreciat că liderul PNL, Crin Antonescu, „a pierdut din simpatiile votanţilor PSD“ din momentul în care a fost preşedinte interimar şi performanţa acestuia a putut fi văzută de toţi, precum şi după ce, în calitate de preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei, nu a reuşit să „însufleţească“ proiectul şi „să-l ducă mai aproape de concretizare“. Geoană crede că poziţionarea diferită faţă fiecare iniţiativă a PSD şi a Guvernului PSD-PNL a făcut ca liberalul să piardă deja o treime din simpatiile votanţilor PSD. El crede că liderul PNL este mai degrabă interesat să culeagă voturi de pe „zona de dreapta“, unde există potenţial prin prisma faptului că PDL este slăbit. Geoană consideră că, în aceste condiţii, liderii PSD trebuie să ceară electoratului lor, care totalizează 30-40% dintre români, să voteze un candidat care nu provine din partid, în condiţiile în care Constituţia „pare să nu se modifice şi rolul preşedintelui să rămână la fel de important ca şi astăzi şi în următorii cinci sau zece ani de mandat“. De asemenea, Geoană a afirmat că susţinerea lui Antonescu pentru prezidenţiale din partea PSD va fi verificată prin sondaje, conform protocolului USL. Întrebat dacă el are de gând să candideze la prezidenţiale în 2014, Geoană a replicat că „în acest moment există o înţelegere de tip contractual între PSD şi PNL, în acest moment Crin Antonescu este candidatul USL“.
COTA UNICĂ NU SE MODIFICĂ În ceea ce priveşte cota unică, care a fost generatoare de atacuri politice săptămâna trecută, Geoană spune că, în mod cert, pentru 2014 aceasta va rămâne la acelaşi nivel, însă a apreciat că este vorba de „o formă primitivă de politică fiscală“. El a precizat că la nivelul USL nu există condiţiile politice pentru renunţarea la cota unică sau modificarea cuantumului ei. Geoană consideră însă că în anii următori va fi nevoie de o politică fiscală mai sofisticată. Pe de altă parte, senatorul PSD a dezvăluit că reprezentanţii RMGC au încercat să aibă o conversaţie cu el pentru sprijinirea proiectului de la Roşia Montană, dar a declinat-o, deoarece subiectul are o „încărcătură politică“.
„PENIBILUL AR TREBUI SĂ AIBĂ LIMITĂ“ După emisiune, rugat să comenteze afirmaţiile senatorului PSD, liderul PNL a încercat să evite să comenteze: „O constatare generală, nu legată de Mircea Geoană. Ridicolul şi penibilul trebuie să aibă o limită“. Cu doar o zi în urmă, Antonescu fusese întrebat de jurnalişti dacă a rămas candidatul USL la Preşedinţie. El a răspuns tot cu o întrebare: „S-a schimbat ceva? Aţi visat azi-noapte ceva?”. Ce nu ştia probabil liderul PNL era faptul că şi pedelistul Vasile Blaga a aruncat o fumigenă pe eşichierul politic, susţinând că PDL se va bate pentru Preşedinţie cu Victor Ponta, nu cu Crin Antonescu, care „se pregăteşte de patru ani“, iar „când te antrenezi prea mult, intri obosit pe teren“.