De duminică, Cristalul Roşu, noua emblema umanitară, alături de Crucea şi Semiluna Roşie, va intra oficial în vigoare, permiţînd astfel aderarea israelienilor şi palestinienilor la mişcarea umanitară internaţională. Emblema a fost adoptată în luna iunie a anului trecut, în cursul unei conferinţe internaţionale desfăşurate la sediul organizaţiei de la Geneva, în pofida opoziţiei unor ţări musulmane. Acordul privind crearea noii embleme a fost semnat pînă acum de 84 de ţări şi ratificat de nouă dintre acestea.
Cristalul Roşu, de fapt un romb roşu pe fond alb, permite societăţii de salvare israeliene Scutul Roşu al lui David să se integreze în Confederaţia Internaţională de Cruce şi Semilună Roşie, din care nu a putut face parte pînă acum deoarece semnul său distinctiv, Steaua lui David, nu era recunoscut. Statele membre au admis în rîndurile lor şi Crucea Roşie Palestiniană, cu toate că de regulă nu sînt admise decît organizaţii provenind din state suverane, dispoziţie ce a fost modificată ţinînd cont de statutul particular al Autorităţii Naţionale Palestiniene.
Presiunile pentru primirea societăţii de salvare israeliene au fost făcute de Crucea Roşie Americană, care şi-a suspendat din anul 2000 contribuţia de 36 de milioane de dolari la bugetul Confederaţiei, angajîndu-se să o reia imediat după admiterea societăţii israeliene. În replică, Semiluna Roşie a obţinut aderarea Crucii Roşii Palestiniene.