Cristea Avram - 80 (II)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mari actori români

Cristea Avram - 80 (II)

Cultură 27 August 2011 / 00:00 8930 accesări

Ultimele trei filme în care a jucat înainte de a pleca din ţară par să ne ducă în altă „zodie” a talentului său.

În „De-aş fi… Harap Alb” (1965), Ion Popescu Gopo aduna la cadru pe cei mai în vogă tineri actori: Florin Piersic şi, bineînţeles, Cristea Avram. Unul juca personajul titular, reprezentând binele, celălalt (Spânul) îi fusese din nou hărăzit lui Cristea Avram. La mijloc, ca şi altădată - Irina Petrescu (Fata vrăjitorului), cea mai răsfăţată... dulcinee a momentului.

Ultima premieră românească a fost „Zodia Fecioarei”, unde era Lut, soţul Sabinei (Gilda Matrinescu) şi tatăl Ditei (Ana Szeles), dar, după o legătură din tinereţe, cu Midia, şi al lui Dionis. Dita şi Dionis urmau să se căsătorească, însă erau fraţi de sânge. De aici, factura tragică şi totodată, mitologică a povestirii. Spectacolul de gală avusese loc în ianuarie 1967.

Mă voi opri la penultimul film al actorului aici evocat, de la a cărui naştere se împlinesc 80 de ani. Venise pe lume la 28 august 1931, la Bucureşti şi avea să închidă ochii la Roma, la 10 ianuarie 1989, prea devreme, desigur, înainte de a fi împlinit 58 de ani. Experienţa care i-a marcat destinul a fost participarea la ecranizarea piesei lui Mihail Sebastian, „Steaua fără nume” (1966), în regia lui Henri Colpi. Personajul principal feminin a fost încredinţat unei stele internaţionale a momentului - Marina Vlady. Între aceasta şi Cristea Avram s-a născut o mare pasiune, un foc de paie, o vâlvătaie ca un taifun ce avea să-l extragă din mediul lui de acasă.. Cu influenţa de care nu ducea lipsă, actriţa a reuşit să-l scoată din ţară. Nu s-a mai întors. Pleca din România, unde, să nu uităm, trăise un alt episod de dragoste, cu inegalabila Olga Tudorache, băiatul celor doi, Alexandru, având să urmeze o cu totul altă cale, împlinindu-se profesional într-o zonă nonartistică.

Cu Marina Vlady nu va juca decât într-un singur film - „Le Temps de vivre” (1969) - fără a i se mai conferi „rolul” de prim plan. În cel dintâi film de după plecare, „Manon 70” (în regia lui Jean Aurel, cineast născut în România), interpreta personajul amantului lui Manon, având-o ca parteneră pe Catherine Deneuve. După o căsătorie cu Robert Hossein (1955-1959), urmată de alta, cu Jean Claude Brouillet (1963-1966), ce preceda idila cu Cristea Avram, devenind apoi soţia cântăreţului dizident Vladimir Visotsky (1970-1980), după moartea căruia avea să scrie un roman autobiografic („Vladimir sau zborul întrerupt”), Marina Vlady va încerca şi al patrulea mariaj, cu medicul Lanson Schwartzenber, de care se va despărţi în 2001. În planurile ei matrimoniale, Cristea Avram nu a fost, aşadar, înregistrat niciodată, deşi, când l-a cunoscut, se afla în crizele specifice celui de-al doilea divorţ şi s-ar presupune că încerca să-şi refacă viaţa.

Drumul ulterior al lui Cristea Avram, devenit Cris Avram, a cunoscut, din păcate, o traiectorie mai degrabă descendentă. A lucrat cu Juan Antonio Bardem şi chiar cu Mario Bava, recunoscuţi pentru priza sentimental-erotică a subiectelor lor preferate. Cu timpul, însă, a alunecat pe genericul unor filme dintr-o categorie cu mult mai joasă: „Emanuelle” sau „Jocuri erotice din a treia galaxie”.

A fost, fără îndoială, un mare actor, în paleta, extrem de pretenţioasă, totuşi, a junilor primi. Cât a lucrat acasă, se poate spune că s-a bucurat de atenţia cuvenită. Destinul lui ar fi fost cu totul strălucitor, nu mă îndoiesc, dată fiind clasa autentică a originalităţii demonstrate. Aşa a fost să fie. Şi totuşi, chiar şi numai cu cele câteva titluri de rezistenţă din filmografia sa, mai sus menţionată, în bună parte remarcabilă, trecând peste ezitările (ca să nu le spun compromisuri) la care viaţa l-a împins, el trebuie să-şi găsească locul, altminteri pe deplin meritat, în constelaţia marilor talente ale cinematografiei româneşti.

Taguri articol


12