Doi foşti fotbalişti de primă divizie, portarul Cristian Munteanu (38 de ani) şi atacantul Adrian Pitu (37 de ani), au fost legitimaţi la echipa Vulturii Cazino Constanţa, clasată pe locul 6 în Seria Est din Liga a IV-a la fotbal. Cei doi jucători au fost prezentaţi ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de către preşedintele clubului înfiinţat în anul 2009, Emilian Nicola.
„Sunt doi fotbalişti foarte cunoscuţi în România, care nici nu mai au nevoie de prezentare. Domnul Cristi Munteanu va fi şi manager al clubului, iar pentru domnul Adrian Pitu suntem încă în discuţii, să vedem ce funcţie o să-i oferim în club, în afara celei de jucător. Demarăm un nou proiect şi vrem să-l ducem la bun sfârşit împreună”, a spus Nicola. „Eu am venit aici pentru Cristi, care mi-e prieten şi fost coleg, şi pentru Emi. Sper să iasă ceva frumos. Ne dorim să mai crească şi alţi jucători pe lângă noi, cât vom mai putea să jucăm, şi să atragem investitori la echipă”, a afirmat Pitu. „Nu am putut refuza oferta domnului preşedinte şi nu am putut sta deoparte, pentru că proiectul este destul de interesant. Îi felicit pe cei care finanţează această echipă, cu o galerie mult peste ce are la ora actuală Farul Constanţa. Şi îmi pare rău să spun acest lucru. A văzut toată lumea ce s-a întâmplat la Trofeul Telegraf, unde au făcut o atmosferă foarte frumoasă, iar asta e foarte important pentru o echipă de fotbal. Sper să ajutăm şi noi echipa, cu experienţa noastră. Obiectivul este să ajungem în Liga a III-a, dar vom încerca promovarea din următorul campionat, în acesta e cam târziu”, a declarat Munteanu.