Cristi Puiu reclamă "restauraţia mediocrităţii" la CNC şi în cinematografie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cristi Puiu reclamă "restauraţia mediocrităţii" la CNC şi în cinematografie

Cultură 08 Ianuarie 2007 / 00:00 714 accesări

Regizorul Cristi Puiu va organiza astăzi o conferinţă de presă în legătură cu "restauraţia mediocrităţii" la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi în cinematografia română. Cineastul premiat la Cannes va vorbi despre rezultatele recentului concurs de proiecte organizat de CNC şi despre consecinţele pe care acestea le au asupra cinematografiei române.

Cristi Puiu a înscris la concursul CNC desfăşurat în perioada octombrie-decembrie 2006 două scenarii nefinalizate pentru a obţine credite de dezvoltare, dar niciunul dintre acestea nu a trecut de selecţia comisiei. Potrivit rezultatelor afişate pe site-ul CNC, cele două proiecte de dezvoltare - "După blocuri" şi "Tanti Geta" - au primit notele 5.75, respectiv 5.50. Creditele de dezvoltare - acordate în premieră la concurs, în virtutea noii legi a cinematografiei - se dau pentru activităţi de tipul: scrierea sau rescrierea scenariului, documentare, întocmirea bugetului şi a planului de finanţare, identificarea surselor de finanţare. Cristi Puiu a declarat că nu va depune contestaţie la CNC în legătură cu cele două proiecte de dezvoltare ale sale. Regizorul a precizat că acest subiect nu va fi singurul abordat în conferinţa de presă de astăzi, la care va participa şi producătorul Alexandru Munteanu.

Nu este pentru prima oară cînd un proiect al lui Cristi Puiu este respins la concursul CNC, în ciuda calităţilor regizorului, dovedite prin premii la cele mai prestigioase festivaluri internaţionale şi cronici foarte bune în presa română şi străină. În 2004, cînd regizorul tocmai cîştigase Ursul de Aur pentru scurtmetraj la Berlin cu "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea", proiectul său "Moartea domnului Lăzărescu" n-a trecut de selecţia comisiei CNC, primind note cuprinse între 4 şi 10. Proiectul a fost pînă la urmă finanţat, după ce regizorul s-a adresat direct ministrului Culturii de atunci, iar filmul a cîştigat premiul secţiunii Un Certain Regard la Cannes 2005 şi o mulţime de alte premii internaţionale. Filmul face încă valuri în Statele Unite, unde a fost lansat în 2006 şi unde critici de film, de la New York Times, Village Voice, The Hollywood Reporter, CNN etc. l-au inclus în topul celor mai bune filme ale anului.

La concursul CNC încheiat în decembrie, cel mai mare credit pentru producţie - 1,8 milioane lei - l-a obţinut Sergiu Nicolaescu pentru un proiect intitulat "Supravieţuitorul", un "Comisarul Moldovan reloaded". Un număr total de 41 de proiecte - ficţiune lungmetraj, ficţiune scurtmetraj, documentare şi animaţie - au obţinut credite directe pentru producţie, în valoare de circa 28 de milioane de lei. Dintre cele 41 de proiecte, 14 sînt lungmetraje de ficţiune (finanţate cu o sumă totală de 13,3 milioane lei), opt - debuturi în lungmetraj (9,1 milioane lei), opt - scurtmetraje de ficţiune (1,4 milioane lei), iar 11 - documentare şi filme de animaţie (4,22 milioane lei). La acestea se adaugă opt proiecte aflate într-o fază incipientă care au primit credite de dezvoltare (168.294 lei).



12