Cristi Şchiopu, antrenor principal la Callatis Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1

Cristi Şchiopu, antrenor principal la Callatis Mangalia

Sport 28 Septembrie 2011 / 00:00 1083 accesări

Începând din această săptămână, noul antrenor principal al formaţiei Callatis Mangalia este Cristi Şchiopu, acesta înlocuindu-l în funcţie pe Marin Barbu, care şi-a prezentat demisia. Rezultatele dezamăgitoare din primele şase etape ale sezonului, în care a obţinut doar trei puncte, l-au determinat pe fostul tehnician al Ceahlăului Piatra Neamţ să-şi prezinte demisia. Luni seară, în urma unei şedinţe între conducerea clubului şi antrenor, s-a decis întreruperea pe cale amiabilă a contractului, urmând ca fostul secund Cristian Şchiopu să se ocupe de pregătirea echipei în perioada imediat următoare.

„Nu am reuşit să fac echipa pe care am dorit-o. Am pierdut cinci meciuri pe greşeli personale ale jucătorilor şi la acest nivel nu este posibil aşa ceva. Când nu sunt rezultate antrenorul este de vină, astfel că am preferat să-mi dau demisia“, a spus Barbu. „Am încercat să obţinem mai multe puncte, dar începutul de campionat ne-a fost defavorabil din cauza greşelilor făcute de unii jucători. Toţi suntem de vină, dar trebuie să ne revenim până nu este prea târziu. Prima ocazie este sâmbătă, la Ovidiu, unde sperăm să facem un joc bun“, a precizat şi preşedintele formaţiei din Mangalia, Neculai Tănasă. Callatis Mangalia ocupă ultimul loc în clasament, cu numai 3 puncte, având, după şase etape, un pasiv de -6 la “adevăr“.

Taguri articol


12