Cristian Boureanu, trimis în judecată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cristian Boureanu, trimis în judecată

Justiție 19 Iulie 2017 / 11:32 904 accesări

Fostul deputat Cristian Boureanu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârșirea a trei infracțiuni de ultraj, el fiind acuzat că a agresat un polițist rutier. În același dosar, a fost trimisă în judecată și Laura Teodora Dincă, prietena lui Boureanu, acuzată de mărturie mincinoasă. Pe 9 iunie, în jurul orei 1,30, mașina în care se afla Cristian Boureanu, alături de prietena lui, a fost oprită în trafic de un echipaj de poliție rutieră pe bd. Aviatorilor din Capitală. În momentul în care polițiștii i-au solicitat documentele de identitate, Boureanu s-a manifestat violent, a amenințat un polițist și i-a prins acestuia degetele mâinii drepte, prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt cămașa uniformei și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice. Polițistul a reacționat și l-a lovit pe Boureanu, acesta căzând la pământ. Boureanu a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, lui Boureanu i s-a făcut rău, el fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca. Potrivit Parchetului, fiind audiată în calitate de martor, la datele de 9 iunie și 6 iulie, prietena lui Boureanu a făcut afirmații mincinoase și a creat o situație favorabilă fostului deputat.

Astfel, declarația din data de 6 iulie este în contradicție cu cea anterioară și cu probatoriul administrat în dosar.

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 1 București.



12