Ca și cum am fi trăit într-un stat de drept, unde Justiția este independentă, iar clasa politică este fără cusur, singurul lucru nerezolvat în România este acela al imunității demnitarilor. Iar cel mai potrivit politician care să facă un apel către clasa politică să elimine imunitatea nu putea fi decât prezidențiabilul PMP, Cristian Diaconescu. El consideră că, din cauza voturilor politice din Parlament, multe urmăriri penale ale demnitarilor sunt blocate și parlamentarii fac abuz în acest sens. Nimic neadevărat până aici. Mulți politicieni au scăpat basma curată pentru că ai lor colegi au decis să nu le ridice imunitatea. Ne întrebăm, însă, de ce Diaconescu s-a trezit abia acum să ridice această problemă, în condițiile în care pemepiștii-șefi au fost la guvernare aproape zece ani, înainte de „marea convertire”. De parcă asta n-ar fi fost suficient, liderul FMP se poartă precum câinele dintr-o fabulă de Grigore Alexandrescu, spunând că „în fața legii toți suntem egali”. Nu contrazicem nici această afirmație, însă nu trebuie să uităm că imunitatea politică are și ea rostul ei, iar România nu este singura țară care are o asemenea prevedere constituțională. În alte țări ale Uniunii Europene, precum Austria, Belgia sau Franța, state cu un sistem juridic mult mai sănătos decât al nostru, imunitatea parlamentară este cuprinsă în legislaţie. De altfel, imunitatea în sine constituie o formă de protecție a demnitarilor împotriva unor posibile abuzuri venite din partea Justiției controlate de un anumit regim sau a adversarilor politici. Oricât de mult ne-ar plăcea să-i dăm dreptate lui Cristian Diaconescu, adică să credem că imunitatea nu este necesară și că ”toţi, indiferent de funcţie, trebuie să fie egali în faţa legii”, nu putem să nu ne păstrăm rezervele privind independenţa Justiţiei.