Senatorul PSD Cristian Diaconescu a anunţat, sîmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, proiectele social democraţilor pentru 2008. Potrivit afirmaţiilor vicepreşedintelui PSD, contraperformanţa economică a Guvernului - creşterea preţurilor la produsele de bază, dublarea ...
PSD va susţine în continuare adoptarea legii privind votul uninominal dar, conform spuselor senatorului Cristian Diaconescu, purtător de cuvînt al partidului, actul normativ trebuie să intre în vigoare pînă în martie, întrucît, altfel, alegerile locale nu vor putea fi organizate în baza noii legi. În ce ...
După ce, în urmă cu o lună, proiectul privind schimbarea denumirii oraşului Basarabi în Murfatlar a devenit lege, preşedintele Băsescu a semnat vineri decretul de promulgare a legii privind schimbarea denumirii localităţii. Propunerea legislativă a fost iniţiată de zece parlamentari de Constanţa, printre ...
„Abuzul”, emblema puterii de dreapta şi a preşedintelui Băsescu Conducerea PSD a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, o evaluare politică proprie, în care constată că ultimii trei ani ai guvernării de dreapta au însemnat un eşec, fiind, în opinia social-democraţilor, \"trei ani ...
CSM Medgidia vrea victoria la Tg. Jiu Departe de zona periculoasă a clasamentului, echipa masculină de handbal CSM Medgidia va încerca să mai facă un pas către locurile “europene”, duminică, la Tg. Jiu, unde va da piept, de la ora 11.00, cu echipa gazdă Pandurii, în etapa a 11-a a Ligii ...
Duminică seara, imediat după aflarea exit-poll-urilor, majoritatea liderilor PSD s-au pronunţat pentru o analiză serioasă a rezultatului la europarlamentare, în opinia lor, scorul de 21,4%, indicat de exit poll, fiind “nici bun, nici rău”. Analiza preliminară a rezultatelor de la europarlamentare a ...
După ce s-a declarat de acord cu varianta de vot uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, din moment ce face parte din Parlament, care a adoptat proiectul Guvernului privind votul uninominal, PD va depune astăzi la Senat un proiect de lege privind votul uninominal, care prevede reducerea cu 15% a ...
Administraţia prezidenţială a anunţat ieri că şeful statului invită la consultări partidele parlamentare, precum şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru joi, începînd cu ora 11.00. Deşi nu este partid parlamentar, Băsescu a invitat la consultări şi PLD, sfidînd astfel celelalte ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat ieri, la Constanţa, că autorităţile statului român nu au ştiut să gestioneze corect criza românilor din Italia şi consideră că este nevoie de o strategie guvernamentală pentru ca incidente similare celor din Peninsulă să nu se repete şi în comunităţile ...
PSD a lansat ieri oficial, la Constanţa, candidaţii euroregiunii de sud est a României, care vor fi susţinuţi pe listele social-democraţilor la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie. La cele trei mitinguri electorale organizate la Cumpăna, Basarabi şi Medgidia au participat, alături de preşedintele ...
Liga Aleşilor Locali PSD s-a întrunit sîmbătă, la Bucureşti, la Sala Palatului, în prezenţa conducerii centrale a partidului, într-o acţiune cu dublă semnificaţie: solicitarea unei descentralizări reale a autorităţilor locale şi mobilizarea structurilor locale în cadrul campaniei electorale pentru ...
Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a cerut, sîmbătă, Guvernului să-şi clarifice public poziţia faţă de eventuala instalare a unui scut antirachetă pe teritoriul României, cerînd, de asemenea, declanşarea unor dezbateri politice pe această temă. Diaconescu a subliniat că PSD nu este împotriva ...
Preşedintele Traian Băsescu a cerut public, vineri, \"Guvernului, politicienilor, şefilor de partide, aliaţilor, adversarilor, membrilor Parlamentului în general” să găsească o soluţie pentru ca, după respingerea moţiunii de cenzură, actualul Guvern să se reaşeze în făgaşul democratic, adică ...
Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ieri ca Parlamentul să dezbată şi să voteze astăzi moţiunea PSD \"1000 de zile de haos. Sfîrşitul guvernării de dreapta\". Înainte de plenul reunit, comisiile de specialitate îi vor audia pe cei patru candidaţi pentru CNVM. Secretarul ...
Vicepreşedintele şi purtătorul de cuvînt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece de votul Parlamentului, formaţiunea politică pe care o reprezintă ar putea accepta un Guvern de uniune ...
Încîntaţi, emoţionaţi, blazaţi sau, pur şi simplu, curioşi, sute de studenţi s-au adunat, ieri, la instituţiile de învăţămînt superior din Constanţa, pentru începutul anului universitar. Cadrele festive ale deschiderii de la Universitatea „Ovidius” şi Universitatea „Andrei ...