Cristian Gavra, jucătorul săptămânii la Academia Hagi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cristian Gavra, jucătorul săptămânii la Academia Hagi

Sport 09 Noiembrie 2011 / 00:00 1084 accesări

Declarată în acest an, datorită performanţelor reuşite încă de la înfiinţare, “Cel mai bun club şi cel mai bun centru de creştere, iniţiere şi formare a copiilor şi juniorilor din ţară“, Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” a dorit să-şi răsplătească jucătorii prin acordarea unor premii speciale săptămânale şi lunare. Primul laureat al programului “Jucătorul săptămânii“ este internaţionalul de juniori under 19 Cristian Gavra. Născut pe 3 aprilie 1993, la Arad, tânărul atacant a ajuns la Academia Hagi în 2009, iar evoluţiile foarte bune l-au propulsat la loturile naţionale. Pentru cel mai bun junior al săptămânii 24-30 octombrie, Gavra a fost votat de un juriu format din directorii tehnici ai Academiei (Lucian Burchel, Daniel Rădulescu, Constantin Mareş) şi antrenorii grupelor de juniori A, B, C, D şi Cupa Hagi Danone (Cristian Cămui, Daniel Rădulescu, Vasile Mănăilă, Marius Codescu, Nicolae Roşca, Doru Carali). „Îmi place să joc fotbal şi o fac cu cea mai mare plăcere. Încerc să am propriul stil, poate de aceea nu am idoli ci doar apreciez jucători precum Ibrahimovici şi Torres. Consider că cele mai bune calităţi ale mele sunt tehnica, inteligenţa în joc şi anticipaţia, dar pot spune că sunt şi foarte ambiţios“, a declarat tânărul atacant Cristian Gavra, care ocazional nu-şi “refuză“ meniul favorit, cartofi prăjiţi cu ceafă de porc şi castraveţi muraţi. Internaţionalul de juniori Under 19 s-a impus în lupta de la distanţă pe care a dus-o cu alţi cinci colegi din Academie: Ferdi Ghenciu (juniori B), Alexandru Stoica (juniori C), Robert Moldoveanu (juniori C), Radu Gheorghe (juniori D) şi Dragoş Penescu (Cupa Hagi Danone).

Taguri articol


12