Podul de peste Dunăre, dintre Tulcea și Brăila, va fi inaugurat oficial pe 6 iulie, a declarat Cristian Pistol, Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Asocierea de constructori japonezi și italieni (Webuild -IHI) monteaza acum ultimele elemente de parapet și de semnalizare rutieră și face ultimele verificări ale sistemelor.
Pentru acest pod suspendat care va asigura conexiunea rutiera dintre Brăila și Tulcea s-au folosit 81.000 de km de fir de oțel pentru cabluri și 28.000 de tone de fier pentru cele 86 de segmente ale tablierului metalic.
În prima fază Podul va asigura legătura între Brăila și Măcin (jud. Tulcea) iar pana la sfârșitul anului drumul de legătură va ajunge până la Jijila, a afirmat acesta.
În același timp, Construcția Drumului Expres Brăila – Galați a ajuns la un stadiu fizic de 67%.
Podul peste Siret, al doilea cel mai mare pod hobanat din România, face parte din proiectul acestui drum expres și va avea o lungime de 307 metri, cu o deschidere centrală de 130 de metri.
Mobilizarea în șantier este bună, iar constructorul român (Spedition UMB) își concentrează eforturile în zona podului peste Siret,
Până la ora actuală constructorul a executat 360 de piloți forați din cei 900 necesari și a relocat toate utilitățile.
Podul face parte dintr-un ansamblu de structuri cu o lungime de peste 1,7 km, care include mai multe viaducte peste complexul feroviar și un dig de protecție, a mai declarat Cristian Pistol.
Drumul Expres Brăila – Galați (10,76 km) pornește din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre și se încheie la intersecția cu DN2B, în zona Movileni.
Acest drum de mare viteză va reprezenta o alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN2B, va asigura o conexiune rapidă între cele două orașe, dar și cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.