Cristian Radu a câştigat Primăria Mangaliei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit exit-poll-ului şi numărătorilor paralele ale USL

Cristian Radu a câştigat Primăria Mangaliei

Eveniment 25 Iunie 2012 / 00:00 3692 accesări

SCRUTIN Peste 21.000 de cetăţeni ai Mangaliei au ieşit, ieri, la vot, în cele 26 de secţii, în scrutinul cu repetiţie, pentru alegerea primarului şi a Consiliului Local, după ce Biroul Electoral Central (BEC) a decis anularea scrutinului din 10 iunie. De data asta, întrecerea electorală pentru primar s-a dat între 10 candidaţi, pentru că cel de-al unsprezecelea, Claudiu Tusac, a anunţat, în urmă cu câteva zile, că se retrage din competiţie, îndemnându-şi electoratul să voteze cu independentul Cristian Radu. Dacă la scrutinul din 10 iunie, scorul a fost strâns, de data aceasta, potrivit unui exit-poll efectuat la ieşirea de la urne, până la ora 20,00, pe primul loc în preferinţele electoratului se situa candidatul independent Cristian Radu cu 49,3%, urmat la o distanţă considerabilă de democrat liberalul Zanfir Iorguş cu 38,6%. Culmea este că, potrivit aceluiaşi sondaj, deşi a anunţat că se retrage, social democratul Claudiu Tusac a reuşit să strângă, totuşi, 4,7% din voturi. Exit-poll-ul a fost efectuat la comanda ACD (Alianţa de Centru Dreapta), cu o marjă de eroare de 3,5%, rezultatele fiind, practic, o estimare. Azi-noapte, potrivit numărătorii paralele a staff-ului de campanie a lui Cristian Radu, din 25 de secţii, acesta are 45% (9.300 de voturi), iar Zanfir Iorguş are 36% (7.600 de voturi). Conform numărătorii paralele a USL, tot în 25 de secţii de votare, Cristian Radu se afla cu 1.742 de voturi în faţa contracandidatului său, Zanfir Iorguş. Referitor la scrutinul de ieri, Cristian Radu a declarat că este hotărât să înceapă treaba în Mangalia, cu prima ţintă - litoralul, pe care trebuie să-l pregătească pentru turişti: „Suntem o echipă mare, numeroasă şi cu oameni tineri, care chiar ne dorim ca Mangalia să arate ca un oraş european. Se poate în 2012, de ce nu!”.

NEREGULI Dacă în 10 iunie principalele nereguli sesizate au fost că la multe secţii votarea a continuat mult după ora 21.00, de data aceasta lucrurile au revenit la normal, astfel că votarea a început la ora 7.00 şi s-a încheiat la ora 21.00. Au fost şi câteva nereguli, cea mai gravă având loc la secţia nr. 7, unde un alegător, pe numele său Floarea Nicu, a constatat că pe listele electorale apărea că îşi exercitase dreptul de vot. ”Am venit şi aveam deja completat CNP-ul şi semnătura”, a spus aceasta, în timp ce un membru al comisiei locale de votare a spus că înaintea acesteia a mai venit o femeie care îi semăna. „Nu am soră geamănă, în ultimii ani nu am mai votat, nu am fost în ţară”, a replicat Floarea Nicu. Membrii comisiei de la Secţia de votare nr. 7 au chemat imediat poliţia pentru a lămuri cum a fost posibil ca doi cetăţeni din Mangalia să aibă aceleaşi date de identitate. În acest sens, preşedintele secţiei a propus suspendarea votării timp de 15 minute, iar acest lucru a iritat pe toată lumea. Însă, până la urmă, membrii comisiei au supus la vot decizia suspendării, care a fost respinsă în unanimitate, votul continuând în timp ce poliţiştii luau declaraţii. O altă neregulă a fost constatată la secţia de votare nr. 6 de la Liceul Industrial Ion Bănescu, unde, pe avizierul şcolii, situat la mai puţin de 100 de metri de secţie, erau lipite afişe cu candidatul PDL, Zanfir Iorguş, lucru interzis de legile electorale. În faţa camerei, preşedintele secţiei, Angela Cristescu, a susţinut că afişele au fost lipite după începerea procesului de votare. După insistenţele presei, afişele au fost dezlipite de doi observatori, la ordinul preşedintelui secţiei. În fine, la secţia nr. 12, un tânăr alegător a fost prins că şi-a fotografiat buletinul de vot pentru primar, moment în care preşedintele secţiei, Simona Ioan, a chemat Poliţia, care l-a dus pe tânăr la sediul Poliţiei Municipale Mangalia pentru verificări. La ieşirea din secţie, tânărul a declarat că şi-a fotografiat buletinul pentru a avea „o amintire”.



12