Cristian Zgabercea ajută la redresarea TVR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cristian Zgabercea ajută la redresarea TVR

Cultură 04 August 2012 / 00:00 2532 accesări

Preşedintele Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi al Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc, Cristian Zgabercea, se numără printre cei patru consilieri ai preşedintelui-director general (PDG) al Televiziunii Române (TVR), Claudiu Săftoiu. Acesta este desemnat să coordoneze activitatea Grupului de Lucru şi a Comisiei de Experţi subsecventă acestuia, pentru elaborarea programului de redresare economică a TVR. Cristian Zgabercea împreună cu ceilalţi consilieri, Demeter Andras Istvan, Liviu Nicolescu şi Ioan Todan lucrau deja, vineri, la elaborarea programului.

15 ANI LA TVR „Cunosc instituţia TVR. M-am angajat aici în 1981, am funcţionat 16 ani. TVR este instituţia care m-a format. Pot spune că aici am fost... crescut”, a declarat Cristian Zgabercea, vineri, pentru cotidianul „Telegraf”.

Cristian Zgabercea, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (2004-2012) - funcţie din care a fost suspendat, în urma numirii sale în postul de consilier al PDG -, este nu numai preşedinte al celor două festivaluri consacrate „Mamaia”, ci şi preşedinte şi iniţiator al Festivalului Naţional de Film Românesc. Acesta a îndeplinit, totodată, înainte de a fi numit consilier al preşedintelui CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu, funcţia de director al Direcţiei pentru Cultură, Învăţământ, Sport, Sănătate, Organizare Evenimente şi Protocol din cadrul CJC. Fost manager general al televiziunii Neptun din Constanţa (2005-2009) şi membru al CA al Oficiului Naţional al Cinematografiei, între anii 1997 şi 2000, Cristian Zgabercea a fost operator imagine la TVR, în perioada 1981-1996.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Grupului de Lucru şi a Comisiei de Experţi subsecventă acestuia, pentru elaborarea programului de redresare economică a TVR, a fost aprobat pe 27 iulie, prin ordinul PDG, Claudiu Săftoiu.



12