Atacantul Cristiano Ronaldo a declarat, după ce a marcat, duminică seară, cele două goluri ale Portugaliei în victoria cu Olanda, scor 2-1, că dedică reuşitele fiului său, care a împlinit doi ani. „Sunt foarte fericit pentru că astăzi (n.r. - duminică) este aniversarea fiului meu şi i-am dedicat lui golurile. Obiectivul nostru era de a trece de prima fază. Am făcut-o şi acum totul devine posibil. Avem un meci foarte dificil cu Cehia. Şansele sunt de 50-50 la sută. Echipa noastră a jucat spectaculos, a meritat această calificare, în care am crezut până la capăt şi jucătorii ar trebui felicitaţi“, a spus Cristiano Ronaldo. Coechipierii săi au refuzat să discute cu presa la zona mixtă a stadionului “Metalist” din Harkov, în semn de protest faţă de criticile la care au fost supuşi de către unii jurnalişti după primele două meciuri din Grupa B, cu Germania (scor 0-1) şi Danemarca (scor 3-2).