Cristina Bot i-a invitat pe melomani la „Carnavalul veneţian”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cristina Bot i-a invitat pe melomani la „Carnavalul veneţian”

Cultură 16 Iulie 2010 / 00:00 1589 accesări

A devenit deja o tradiţie ca, în fiecare săptămână, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi Universitatea Populară Constanţa să le ofere melomanilor constănţeni o seară specială, în compania distinsei muze Eutherpa. În virtutea acestei bune tradiţii care dăinuie de mult timp în spaţiul tomitan, miercuri, la Muzeul de Artă, publicul a avut posibilitatea să o asculte pe talentata oboistă Cristina Bot, acompaniată la pian de conf. univ. dr. Daniel Sărăcescu.

Seduşi de notele muzicale, inspiraţi de lucrările de artă expuse pe simezele muzeului constănţean şi de frumuseţea expoziţiei licitaţiei de orientalism a Casei Artmark, melomanii şi-au imaginat că sunetul prinde culoare, fiind „martori” la „Carnavalul veneţian”, de Th. Lalliet (preludiu şi variaţiuni), sau la „Fantezia pastorală”, de Eugene Bozza. După un program atractiv care a cuprins lucrări semnate de F. Poulenc şi G. Silvestrini, seara s-a încheiat cu o creaţie de Joseph Haydn, Trio londonez nr. 1, Cristinei Bot alăturându-i-se doi invitaţi speciali, violoncelista Carmen Tegzeşiu şi violonistul Sebastian Tegzeşiu. La bis, melomanilor li s-a pregătit o surpriză, o lucrare de Arcangelo Corelli, scrisă pentru două viori, care i-a adus în faţa publicului pe toţi cei patru artişti care i-au încântat pe melomani pe parcursul întregii seri.

Tânăra braşoveancă Cristina Bot nu este la prima aparţie în faţa publicului de la malul mării, în ultimii ani susţinând mai multe recitaluri . Deşi s-a pregătit iniţial pentru pian şi apoi a cântat la corn, tânăra a fost fascinată dintotdeauna de sonoritatea oboiului, pe care a început să-l studieze din clasa a VIII-a. „Pentru mine, oboiul este un instrument cu o sonoritate specială”, a mărturisit protagonista serii.

Cristina Bot este licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (UNMB), la clasa prof. Florinel Ionoaia. În perioada 2007-2009 a fost masterand al aceleiaşi universităţi, profesor la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti şi şef partidă oboi, în cadrul Filarmonicii din Piteşti. Din 2009, tânăra este masterand al Academiei de Muzică din Basel, Elveţia, la clasa prof. Emanuell Abuhl, prim oboist al London Simphony Orchestra.

Taguri articol


12