După ce săptămâna trecută a sărit pentru prima oară după o pauză de mai bine de şase luni, triplusaltista Cristina Bujin (CS Farul Constanţa - Politehnica Iaşi) se pregăteşte pentru cel mai important concurs de la revenirea în groapa cu nisip. Vineri, la Bucureşti, vor debuta Campionatele Naţionale de atletism pentru seniori şi tineret, ultima verificare, dar şi ultima şansă de a obţine biletele pentru Campionatul European de la sfârşitul acestei luni. „Îmi doresc foarte mult să realizez baremul pentru Campionatele Europene”, a spus Cristina Bujin, care a reuşit o săritură de 13,52 m în cadrul celei de-a doua etape a Grand Prix-ului pentru seniori, tineret şi juniori. „A fost prima competiţie pentru mine, după doar două luni de pregătire. Au fost sărituri şi mai bune, însă au fost greşite din cauza pragului. Am avut şi emoţii, dar la un moment dat ele au devenit constructive”, a mai declarat Bujin, după primul concurs din acest an. Pentru a ajunge la Barcelona, oraşul în care se va desfăşura a 20 ediţie a CE de atletism pentru seniori, Bujin are nevoie de o săritură de 13,75 m. „Sunt convinsă că îşi va face baremul. Cristina este o fată ambiţioasă, care a făcut progrese mari în cele două luni de antrenament. După o pauză de şase luni, în care îţi scad toate calităţile motrice, ea a fost nevoită să o ia practic de la început. Evoluţia ei a fost una destul de bună, iar săptămâna aceasta s-a antrenat foarte bine. Are picior de 14 m, cum se zice, dar rămâne să vedem ce va decide şi concursul. Nu căutăm să obţinem o medalie. Sunt concursuri importante pentru pregătirea din această perioadă şi mult mai important este să participăm la ele. Cristina este o sportivă valoroasă, iar în momentul în care va concura la potenţial maxim acest lucru se va vedea şi în rezultate”, a spus antrenoarea sportivei, Lenuţa Dragomir. Cristina Bujin a obţinut în 2009 cele mai bune rezultate ale carierei: medalie de argint la CE de tineret şi calificarea în finala Campionatului Mondial de la Berlin! Campionatele Europene de atletism vor avea loc în perioada 26 iulie - 1 august, la Barcelona, delegaţia României urmând să fie stabilită după desfăşurarea CN. Ceilalţi constănţeni care vor concura la Bucureşti sunt: Andreea Ogrăzeanu (CSS Alexandria - CS Farul), Oana Ganera (CSS 1 - CS Farul), Alina Râpanu (CS Farul), Cristina Toma (CS Farul Constanţa - Politehnica Iaşi), Nicoleta Grasu (Dinamo Bucureşti - CS Farul), Cristina Sandu (CSM Bucureşti - CS Farul), Ursu Sergiu (Dinamo Bucureşti - CS Farul), Iulian Geambazu (CS Farul), Bogdan Ţucă (CS Farul), Adrian Vasile (CS Farul - Rapid Bucureşti) şi Adrian Dăianu (CS Farul - Politehnica Iaşi).