Componenta unui trio care a urcat de nenumărate ori pe prima treaptă a podiumurilor mondiale şi europene, Cristina Marin a urcat pentru ultima oară pe podiumul de concurs, sîmbătă, în cadrul ceremoniei de deschidere a Cupei “Farul” şi Campionatului Balcanic la gimnastică aerobică. Una dintre cele mai valoroase gimnaste ale lotului naţional de gimnastică aerobică s-a retras din activitatea competiţională, nu înainte de a face o ultimă demonstraţie pe scenă. Cristina i-a surprins pe toţi cei prezenţi, evoluînd alături de Daniela Mărănducă-Nicolai şi Mirela Rusu, ambele retrase din activitate şi alături de care a alcătuit de-a lungul timpului un trio de aur. Nu a lipsit nici trupa “Aeros”, împreună cu care gimnasta a oferit un frumos moment artistic. „A fost foarte emoţionant pentru că am simţit două sentimente diferite. Pe de o parte regret că am renunţat la viaţa competiţională, dar toţi sportivii trebuie să conştientizeze cînd vine acest moment. Eu voi trece de cealaltă baricadă a acestui sport, cea a antrenorilor, o meserie pe care eu mi-am dorit-o foarte mult. Vreau să le mulţumesc celor care mi-au călăuzit paşii şi au stat la baza acestei frumoase performanţe”, a spus Cristina. La fel de emoţionat s-a arătat şi directorul general al CS Farul, Ilie Floroiu, care i-a urat succes Cristinei şi în viaţa de antrenor: „Pînă şi pe noi ne-au năpădit lacrimile la acest moment. A fost foarte emoţionant şi am rămas surprins că au venit foste colege care nu mai sînt acum în activitate şi au şi evoluat făcînd trio-ul de aur cunoscut de toată lumea. Îi urez succes în cariera de antrenor şi sper să crească sportivi de valoare, aşa cum a fost şi ea”.
Imnul României, cea mai de suflet melodie
A început cariera sportivă cu gimnastica artistică, la vîrsta de cinci ani, călcînd pentru prima oară în sală sub îndrumarea antrenorilor Olga Didilescu, Stelian Marinescu, Anca Bumbac şi Petruţa Marcu. În 1992 cîştiga primele medalii, impunîndu-se la individual compus în cadrul Campionatului Naţional şi clasîndu-se a doua la un aparat care astăzi crează multe probleme gimnastelor, paralele. A continuat să practice gimnastica, dar în 1996 a trecut spre o altă ramură, cea aerobică. A adunat nu mai puţin de 12 medalii la Campionatele Europene şi Mondiale, dintre care nouă sînt de aur. „Cel mai frumos moment din viaţa unui sportiv este atunci cînd îţi auzi imnul în marile competiţii. Pentru mine a fost cea mai de suflet melodie. Să fi acolo şi să îţi priveşti antrenorul în ochi sînt momente pe care nu le poţi descrie în cuvinte”, spune cu vocea tremurată multipla campioană, retrăind parcă acele momente. „Acelaşi lucru mi-l doresc şi ca antrenor alături de copiii pe care îi voi antrena. Le doresc să urce şi ei pe podium şi să le cînte imnul şi poate că voi retrăi acelaşi sentimente pe care le-am avut ca sportivă”, continuă Cristina. Odată cu retragerea din viaţa competiţională, cea de-a noua ediţia a Cupei “Farul” a însemnat şi debutul în cariera de antrenoare, Cristina avînd în concurs doi sportivi pe care îi pregăteşte alături de Nicoleta Copoi. „Este mai emoţionant atunci cînd stai în spatele podiumului şi îi priveşti pe elevi tăi. Te ia prin surprindere orice mişcare a lor. Ca antrenor am emoţii cu fiecare copil pe care îl am în concurs. Este impresionant să vezi cît de mult se străduiesc să se concentreze să lucreze şi să facă o impresie cît mai bună arbitrilor”, a mărturisit Cristina Marin.