Ministerul Educaţiei doreşte să introducă criterii de finanţare diferenţiate în care se va ţine cont de universităţile care nu organizează concurs de admitere. „De exemplu, universităţile în care se intră doar pe bază de dosar vor fi subfinanţate. Vom da finanţare suplimentară pe bază de criterii de calitate”, a declarat ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău. În acest fel, se intenţionează să stimuleze concurenţa în învăţămîntul superior. Mai mult, acesta spune că doreşte să nu se mai ţină cont de nota de la bacalaureat la admiterea în universitate. „Astfel, diploma de bacalaureat va da dreptul absolventului să se înscrie la un concurs, unde se va prezenta cu ce ştie”, spune demnitarul. Ministrul speră că în acest fel vor fi eliminate discrepanţele dintre notele elevilor, cei din anumite zone obţinînd note mult mai uşor, iar alţii, de la licee mai bune, fiind evaluaţi după criterii mai severe. În prezent, facultăţile sînt finanţate în funcţie de numărul de studenţi de pe locurile bugetare şi nu după criterii de calitate. Ministrul consideră că facultăţile particulare neperformante vor dispărea în mod natural, după ce se va vedea clar ce competenţe dobîndeşte absolventul unei anumite facultăţi şi cîţi absolvenţi ai respectivei instituţii se încadrează pe piaţa muncii. În plus, universităţile străine, cu blazon, îşi vor deschide în România, pe modelul lor, francize şi vor lucra combinat cu universitatea-mamă, vor angaja cadre didactice bine plătite şi vor reprezenta concurenţă serioasă. Însă şi universităţile româneşti de stat se autofinanţează avînd pe lîngă numărul studenţilor subvenţionaţi de stat şi locuri pentru cei care învaţă carte cu taxă. Politica universităţilor este ca taxa să reprezinte o medie a costurilor pentru un student care are asigurată finanţarea de la stat, sume care în prezent sînt în jur de 2.000 de lei anul universitar.